Pe aceeași temă
Este vorba despre ancheta pe tema presupusei implicări a Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA, transmite AFP, preluată de Agerpres.
"Acest memoriu îl disculpă complet pe 'Trump' în anchetă. Dar Vânătoarea de Vrăjitoare Ruse continuă şi tot continuă. Nu a existat nicio Complicitate şi nu a existat nicio Obstrucţie (cuvântul care este folosit acum pentru că, după un an de cercetări nesfârşite şi de găsit NIMIC, complicitatea a murit). Este o ruşine americană!", a scris Trump pe contul său de Twitter, referindu-se la el folosind persoana a III-a.
Trump a pus vineri sub semnul întrebării integritatea celor mai înalte eşaloane din Departamentul Justiţiei şi FBI pe care le acuză că au "politizat" ancheta asupra ingerinţei ruse în alegerile prezidenţiale în favoarea adversarilor săi democraţi. Preşedintele american a aprobat declasificarea unei note confidenţiale redactate de republicanii din Congres şi care justifică aceste critici, detaliind, în opinia lor, un abuz de putere al FBI odată cu punerea sub ascultare a unui membru al echipei sale de campanie înainte de alegerile din noiembrie 2016.
Nota de patru pagini, redactată de membrii republicani ai Comisiei pentru serviciile de informaţii din Camera Reprezentanţilor, în pofida opoziţiei vehemente a membrilor săi democraţi, a fost ulterior publicată pe site-ul Congresului.
"Memorandumul Nunes", de la numele preşedintelui comisiei, Devin Nunes, urmăreşte să retraseze procedura secretă a punerii sub ascultare a consilierului Carter Page de către FBI cu concursul Departamentului Justiţiei cu începere din octombrie 2016.
Potrivit republicanilor, anchetatorii şi-ar fi justificat această acţiune bazându-se pe un dosar de informaţii redactat de un fost spion britanic, Christopher Steele, angajat de un cabinet american plătit, la rândul său, de campania lui Hillary Clinton.
Ei acuză FBI nu au adus la cunoştinţă judecătorilor care au autorizat punerea sub ascultare că echipa de campanie a lui Clinton a contribuit la finanţarea dosarului sau că Steele îi era ostil lui Trump.
Nota îl pune în dificultate pe fostul număr doi din Departamentul Justiţiei Bruce Ohr şi îl citează pe fostul număr doi al FBI Andrew McCabe, care a demisionat recent.
Donald Trump i-a numit pe actualul procuror general al SUA, Jeff Sessions, şi pe actualul director al FBI, Christopher Wray. Acesta din urmă l-a înlocuit pe James Comey, demis pe neaşteptate de Trump din cauza anchetei derulate asupra ingerinţei ruse în campania electorală din 2016.
Christopher Wray (foto, dreapta), directorul FBI, a făcut un gest extrem de rar de sfidare publică indicând clar că nu este în favoarea acestei publicări. De asemenea, Departamentul Justiţiei şi-a exprimat rezervele în special din motive de securitate şi că există riscul de a dezvălui metodele de colectare a informaţiilor.
Democraţii s-au opus cu fermitate acestui memorandum pe care îl consideră fabricat în mod partizan cu scopul de a-l proteja pe omul de afaceri republican de suspiciunile de înţelegere secretă între echipa sa de campanie şi Rusia.