Donald Tusk îi cere liderului separatist catalan să evite decizia care face dialogul imposibil

E.b. | 10.10.2017

Donald Tusk, președintele Consiliului European, a lansat un apel către liderul separatist catalan Carles Puigdemont "să nu anunțe o decizie care ar face imposibil dialogul",

Pe aceeași temă

 
 
Declaraţia lui Donald Tusk vine cu câteva ore înainte de discursul lui Carles Puigdemont  în parlamentul regional din Catalonia, unde ar putea proclama unilateral independența regiunii, relatează AFP, preluată de Agerpres.

 

"Diversitatea nu ar trebui și nu trebuie să ducă la un conflict, ale cărui consecințe ar fi evident negative pentru catalani, Spania și pentru întreaga Europă", a îndemnat Tusk în fața Comitetului Regiunilor, care reprezintă colectivitățile locale la Bruxelles.

 

Potrivit EFE, Donald Tusk i-a cerut liderului catalan să nu declare independența și să respecte ordinea Constituțională a Spaniei.

 

"Astăzi vă rog să respectați ordinea constituțională și să nu anunțați o decizie care să facă dialogul imposibil", a reiterat Tusk, după ce la 2 octombrie a lansat un apel la dialog către premierul spaniol Mariano Rajoy

 

Şi purtătorul de cuvânt al guvernului spaniol a lansat un apel marți către liderul separatist catalan, Carles Puigdemont, "să nu întreprindă nimic ireversibil", apelul intervenind înaintea unui discurs pe care acesta îl va rosti în parlamentul catalan și în care ar putea declara în mod unilateral independența regiunii, relatează AFP.

 

"Vreau să-i cer lui Puigdemont să nu întreprindă nimic ireversibil, să nu pășească pe nicio cale fără întoarcere, să nu facă nicio declarație unilaterală de independență și să revină la legalitate", a declarat presei Inigo Mendez de Vigo.

 

Poliția a închis din "rațiuni de securitate" accesul în parcul care înconjoară parlamentul catalan la Barcelona, unde liderul separatist Carles Puigdemont ar putea să proclame unilateral independența Cataloniei marți seara.

 

"Din rațiuni de securitate, parcul Ciutadella (unde se află parlamentul) va fi închis pentru public astăzi", a declarat Mossos Esquadra, poliția regională, într-o postare pe Twitter.

 

Forțele de ordine vor să "împiedice orice situație care ar exercita presiuni asupra activității parlamentului", a precizat un purtător de cuvânt, amintind că duminică, în timpul unui protest împotriva independenței Cataloniei, "un grup de persoane a forțat accesul în parc și a aruncat obiecte împotriva parlamentului".

 

"Încercăm să evităm astfel de situații, generate deopotrivă de manifestanți unioniști și de grupuri radicale separatiste", a spus el.

 

 

Apelul separatiştilor

 

 

Principalele asociații separatiste din Catalonia au lansat un apel la organizarea unei manifestații în fața parlamentului, în "sprijinul și apărarea declarației de independență", dar, în urma închiderii parcului, reprezentanții acestora vor trebui în cele din urmă să se adune în afara acestui perimetru.

 

Puigdemont urmează să rostească un discurs la ora locală 18:00 (16:00 GMT) în parlament, unde separatiștii dispun de o majoritate absolută, pentru a vorbi despre consecințele referendumului ilegal privind autodeterminarea de la 1 octombrie, la care guvernul regional afirmă că tabăra "Da" a câștigat cu mai mult de 90% din voturi, cu o rată de participare de 43%.

 

"Referendumul", interzis de justiția spaniolă, și intenția proclamării independenței au agravat deopotrivă tensiunile și așa puternice cu Madridul și pe cele din rândurile populației catalane.

 

Potrivit sondajelor, catalanii sunt în majoritatea lor împotriva independenței regiunii lor, chiar dacă s-au pronunțat pentru desfășurarea unui referendum.

 

Duminică, o manifestație uriașă a reunit între 350.000 și 950.000 de persoane la Barcelona împotriva independenței.

 

Nu este clar dacă Carles Puigdemont intenționează într-adevăr să proclame unilateral independența provinciei marți seara, dacă are în vedere o "declarație de independență amânată" sau dacă se va mulțumi cu o proclamare simbolică, subliniind urgența unui dialog și declanșarea un proces pe etape.

 

La Madrid, premierul guvernului conservator Mariano Rajoy a avertizat că în cazul declarării unilaterale a independenței el ar putea încerca să suspende autonomia regiunii, o măsură care nu a fost aplicată în această monarhie parlamentară extrem de descentralizată de la reinstituirea democrației în 1977. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22