Dupa ce Madridul a solicitat destituirea guvernului catalan, proteste puternice la Barcelona

E.b. | 22.10.2017

Sute de mii de manifestanți catalani, în frunte cu liderul separatist Carles Puigdemont, au umplut sâmbătă centrul Barcelonei pentru a cere independența.

Pe aceeași temă

 

 

Asta după  ce Guvernul de la Madrid a solicitat destituirea executivului catalan, transmite AFP, preluată de Agerpres.

 

"Este timpul declarării independenței", a spus Jordi Balta, 28 de ani, angajat într-o papetărie, apreciind că ora dialogului a trecut.

 

Manifestația, care a reunit 450.000 de persoane, potrivit poliției locale, era inițial organizată în scopul de a cere eliberarea a doi lideri, Jordi Cuixart și Jordi Sanchez, liderii Omnium Cultural și, respectiv, Adunării Naționale Catalane (ANC), principalele două asociații separatiste, inculpați pentru revoltă împotriva autorităților, dar adunarea a luat o altă turnură după anunțurile de sâmbătă ale Madridului.

 

Carles Puigdemont a sosit în aclamațiile celor prezenți, având alături alți membri ai guvernului catalan, amenințați de asemenea cu destituirea de către șeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy.

 

"Noi ne simțim catalani, sentimentul spaniol a dispărut. Poporul catalan este complet deconectat de la instituțiile spaniole și mai ales de la statul spaniol", a explicat Ramon Millol, un mecanic de 45 de ani.

 

"Sunt total indignată și extrem de tristă pentru că simt că ei calcă în picioare drepturile și ideile noastre", a deplâns situația Meritxell Agut, 22 de ani, angajată într-o bancă.

 

"Ei pot distruge guvernul, pot distruge tot ce vor, noi vom continua să ne luptăm", asigură aceasta.

 

Societatea catalană este profund divizată asupra chestiunii independenței, dar intervenția guvernului spaniol în administrația catalană ar putea să se întoarcă împotriva sa, notează AFP.

 

"Rajoy a destituit guvernul autonom al Cataloniei pentru care s-au bătut atâția oameni. Un grav atac la adresa drepturilor și libertăților", a scris, pe Twitter, Ada Colau, primarul Barcelonei.

 

Mulțimea, densă și statică, a ocupat mai multe străzi din centrul orașului și a fost de două ori mai importantă ca număr decât marți, atunci când 200.000 de persoane au protestat față de arestarea celor doi lideri separatiști.

 

Mariano Rajoy, premierul Spaniei, a anunțat sâmbătă convocarea de alegeri regionale în Catalonia în termen de șase luni, pentru revenirea la 'normalitate', precizând că puterile administrației catalane vor fi transferate guvernului central,conform Reuters și AFP.

 

Consiliul de miniștri, reunit sâmbătă în ședință de urgență, a decis să ceară Senatului să autorizeze destituirea liderului separatist Carles Puigdemont și a guvernului catalan, ale cărui puteri vor fi exercitate, 'în principiu, de miniștrii (din guvernul central) atât timp cât va dura această situație excepțională'.

 

Invocând, în premieră, articolul 155 din Constituția Spaniei — care permite suspendarea autonomiei unei regiuni dacă aceasta nu își îndeplinește obligațiile față de stat—, Rajoy a mai cerut Senatului să autorizeze dizolvarea parlamentului Cataloniei și convocarea de alegeri în termen de șase luni în această regiune.

 

Măsurile ar urma să fie aprobate pe 27 octombrie de Senat, unde Partidul Popular al lui Rajoy este majoritar și unde și-a asigurat sprijinul socialiștilor din PSOE, principala forță de opoziție, și al centriștilor din Ciudadanos.

 

'Nici autonomia catalană, nici guvernarea autonomă nu sunt suspendate', a afirmat totuși Rajoy, încercând să-i liniștească pe catalani, foarte atașați de autonomia lor, recuperată după sfârșitul dictaturii lui Franco în 1975.

 

Potrivit lui Rajoy, este vorba doar despre demiterea 'persoanelor care au plasat acest guvern în afara legii', făcând să fie votate legi contrare Constituției spaniole și statutului de autonomie catalană.

 

Conform unui comunicat al guvernului spaniol, Madridul își va asuma responsabilitatea în materie de securitate, ordine publică, finanțe, măsuri fiscale și bugetare, telecomunicații.

 

La 1 octombrie, în ciuda interdicției justiției, în Catalonia a avut loc un referendum în baza căruia autoritățile catalane amenință cu declararea independenței. Potrivit datelor guvernului regional, care nu au putut fi verificate în lipsa unei comisii electorale independente, 90% dintre cei care au votat au spus 'da' independenței Cataloniei, în condițiile unei prezențe la vot de numai 43%.

 

Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului catalan, liderul separatist Carles Puigdemont va face o declarație de presă la ora locală 21.00 (19.00 GMT). 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22