Pe aceeași temă
Într-o declarație trimisă prin email, Barack Obama amintește că primul președinte al Statelor Unite, George Washington, și-a scris mesajul de adio în anul 1796, și anunta că își va rosti discursul în orașul său de adopție, Chicago, informeaza Reuters.
"Mă gândesc la acest discurs ca la o ocazie de a vă mulțumi pentru această călătorie uluitoare, de a celebra modurile în care ați schimbat în bine această țară în ultimii opt ani, și de a oferi câteva gânduri despre încotro ne îndreptăm cu toții din acest moment', a scris Obama.
Succesorul său la Casa Albă, republicanul Donald Trump, va fi învestit în funcție pe data de 20 ianuarie. În timpul campaniei electorale, magnatul a promis că va revoca unele din măsurile lui Obama, printre care si pe cea privind reforma sistemului de sănătate.
"Din 2009, ne-am confruntat cu o serie de provocări și, la capătul lor, am ieșit mai puternici iar asta a fost posibil doar pentru ca nu am renunțat niciodată la credința care ne-a călăuzit de la întemeiere - convingerea noastră că doar împreună putem schimba în bine această țară", a scris in finalul mailului sau Barack Obama.