După evacuarea civililor, Zelenski vrea să salveze soldații care apără combinatul Azovstal

Redactia | 07.05.2022

Ucraina a intrat în ziua 73 a războiului cu Rusia. După evacuarea a zeci de civili din combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, președintele ucrainean spune că vrea să salveze și soldații care-l apără.

Pe aceeași temă

Ucraina a intrat în ziua 73 a războiului cu Rusia. După evacuarea a zeci de civili din combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, inclusiv femei și copii, președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că lucrează la „opțiuni diplomatice" pentru a salva soldații ucraineni rămași în oțelărie, care este asaltată și bombardată de forțele ruse.

Autoproclamatele republici populare din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, şi-au numit ambasadori la Moscova, la aproape două luni și jumătate de la recunoașterea lor de către Rusia.

De asemenea, președintele american Joe Biden a semnat un nou ajutor militar de 150 de milioane de dolari pentru Ucraina, care include cartuşe de artilerie de 155 mm, radare contra-artilerie, echipamente de bruiaj și echipamente de teren.

DraftUkraineCoTMay06,2022

Situația frontului din Ucraina, 6 mai, ora 22:00. Sursă: Institutul pentru Studiul Războiului din Washington (ISW)

Procurorul general al Ucrainei: Peste 10.000 de crime de război comise de trupele rusești au fost înregistrate

Mai mult de 10.000 de presupuse crime de război comise de forțele ruse sunt anchetate, potrivit biroului procurorului general al Ucrainei, transmite The Guardian.

În total 10.257 de cazuri au fost înregistrate iar 223 de copii au murit în Ucraina de când Rusia a lansat invazia sa pe 24 februarie, a declarat biroul într-o informare de sâmbătă dimineață.

Alți 633 de copii ar fi fost răniți.

Teste ADN pentru identificarea cadavrelor din Bucha

Ucrainenii fac teste ADN pentru a identifica cadavrele din Bucha, scrie The Guardian.

După săptămâni de exhumări, o morgă din Bucha are mai mult de 200 de corpuri care nu au fost identificate. Unele au fost îngropate fără documente și așteaptă să fie revendicate, însă mulți sunt prea desfigurați de moartea lor sau de tratamentul de după deces pentru a fi identificate cu ochiul liber.

Ucrainenii care i-au văzut pe cei dragi omorâți sau care au preluat cadavrele lor pentru înmormântare trec printr-un doliu teribil. Însă alte mii se confruntă cu o pierdere compusă din agonia incertitudinii.

Unii își caută copiii sau părinții, un soț/ o soție sau frate/ soră care a dispărut când rușii măcelăreau civili. Alții au primit veștile proaste din partea unui prieten sau printr-o imagine online, însă nu au reușit să găsească rămășițele oamenilor pe care îi iubeau.

Așa că toată lumea care se aliniază în fața unui cort din Bucha s-a prezentat cu cele mai sumbre speranțe – să continue în incertitudine, să confirme o moarte sau să găsească un cadavru pe care vor putea să-l îngroape dar nu-l pot recunoaște.

Contraofensivă în jurul Harkovului

Harkovul a fost asediat constant de bombardamente, de la începutul războiului. Nimeni nu știe cât de mulți oameni au murit în bătălia pentru al doilea cel mai mare oraș ucrainean – civili precum și soldați din ambele tabere, transmite BBC.

Însă, potrivit unei evaluări făcute de un think-tank cu renume din SUA, lupta pentru Harkov ar putea fi într-o fază decisivă.

Institutul pentru Studiul Războiului spune că forțele ucrainene ar putea în curând elibera Harkov de amenințarea artileriei rusești și să asigure un oraș crucial din punct de vedere strategic în lupta pentru Donbas.

La est de Harkov, forțele Moscovei se pare că ar fi făcut unele avansuri mici dar costisitoare în jurul orașului Severodonețk, șeful administrației ucrainene militare locale spunând că forțele sale sunt aproape încercuite.

Zelenski: Lucrăm la soluții diplomatice pentru a salva soldații de la Azovstal

În mesajul său nocturn, președintele Volodimir Zelenski a spus că Ucraina a reușit să evacueze femei și copii din combinatul Azovstal din Mariupol, cu ajutorul ONU și a Crucii Roșii, transmite CNN.

El a spus de asemenea că lucrează la opțiunile diplomatice pentru a ajuta evacuarea militarilor rămași în Azovstal.

„Continuăm misiunea de evacuare din Mariupol, anume din Azovstal, cu medierea ONU și a Comisiei Internaționale a Crucii Roșii. În timpul zilei, echipa noastră a organizat operațiuni de salvare pentru mai mult de 40 de civili, toți femei și copii”, a spus președintele ucrainean.

„Sperăm că în curând vor putea să meargă într-o zonă sigură după două luni de bombardamente în care au rămas la adăpost în subsol. Lucrăm de asemenea și la opțiuni diplomatice pentru a salva armata noastră, care a rămas la Azovstal. Mediatori influenți sunt implicați, inclusiv state influente”, a adăugat acesta.

Autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk şi-au numit ambasadori la Moscova

La aproximativ două luni şi jumătate de la recunoaşterea lor de către Rusia, autoproclamatele republici populare din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, şi-au numit ambasadori la Moscova, transmite sâmbătă dpa.

Separatiştii pro-ruşi din Doneţk au anunţat că interesele lor la Moscova vor fi reprezentate în viitor de politiciana Olga Makeieva.

Autoproclamata republică separatistă Lugansk îl trimite în capitala Rusiei pe fostul jurnalist Rodion Miroşnik, care a lucrat cu ani în urmă pentru preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici.

SUA trimite Ucrainei un nou ajutor militar de 150 de milioane de dolari

Preşedintele american Joe Biden a semnat vineri un nou pachet de asistenţă militară pentru Ucraina, în valoare de 150 de milioane de dolari, care furnizează muniţii suplimentare pentru artilerie, radare şi alte echipamente, fiind cel mai recent ajutor acordat Kievului pentru a respinge invazia Rusiei, transmite Reuters.

„Astăzi, Statele Unite continuă sprijinul nostru puternic pentru curajosul popor al Ucrainei în timp ce acesta îşi apără ţara împotriva agresiunii în curs a Rusiei", a spus preşedintele Joe Biden într-un comunicat.

Statele Unite au acordat Ucrainei armament în valoare de 3,4 miliarde de dolari de la începutul invaziei ruse, inclusiv obuziere, sisteme antiaeriene Stinger, rachete antitanc Javelin, muniţie şi drone Ghost, conform Agerpres.

Noul pachet va avea o valoare de 150 de milioane de dolari şi va include 25.000 de cartuşe de artilerie de 155 mm, radare contra-artilerie, echipamente de bruiaj, echipamente de teren şi piese de schimb, a declarat un oficial american.

Noile transferuri vor proveni din restul de 250 milioane de dolari ale autorităţii prezidenţiale de retragere care îi permite preşedintelui să autorizeze transferul de arme în exces din stocurile SUA fără aprobarea Congresului, ca răspuns la o situaţie de urgenţă.

Luna trecută, Joe Biden a propus un pachet de asistenţă de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina, dintre care peste 20 de miliarde de dolari în ajutor militar.

Congresul american urmează să aprobe noul pachet de finanţare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22