Pe aceeași temă
Declaraţia preşedintelui turc are loc la câteva ore după ce un bărbat înarmat a ucis 39 de persoane, inclusiv 16 cetăţeni străini, şi a rănit alte 69, în clubul Reina din Istanbul, transmite Reuters, preluată de News.ro.
”Ca naţiune, noi vom lupta până la capăt nu doar împotriva atacurilor armate comise de grupări teroriste şi de forţele din spatele acestora, dar şi împotriva atacurilor economice, politice şi sociale orchestrate de aceste forţe”, a explicat Erdogan.
Liderul turc a declarat că asemenea atentate urmăresc destabilizarea Turciei.
”Ei încearcă să provoace haos, să-i demoralizeze pe oameni şi să ne destabilizeze naţiunea cu aceste atacuri abominabile împotriva civililor... Noi ne vom menţine calmul, vom sta mai aproape unii de alţii şi nu vom ceda teren în faţa unor asemenea jocuri murdare”, a susţinut preşedintele Erdogan.
Un număr de 39 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 69 au fost rănite sâmbătă noapte noapte, după ce un bărbat înarmat a intrat îmbrăcat în Moş Crăciun în clubul de noapte Reina de pe malul european al Bosforului şi a început să tragă la întâmplare în mulţime, cu un Kalaşnikov. Printre persoanele decedate se numără inclusiv 16 cetăţeni străini.
Autorităţile turce au lansat o operaţiune masivă pentru capturarea atacatorului, care rămâne în libertate la aproape 12 ore de la masacrul din Reina.
Atacul armat a avut loc în jurul orei locale 01.30, când aproximativ 500 - 600 de persoane sărbătoreau trecerea dintre ani în în clubul Reina, aflat pe malul european al Bosforului.
”Un terorist cu o armă care avea ţeavă lungă... a dus la capăt în mod brutal şi sălbatic acest atac, după ce a deschis focul spre persoane care erau aici pur şi simplu pentru a sărbători Anul Nou”, a declarat guvernatorul din Istanbul, Vasip Sahin.
Unii martori susţin că atacatorul vorbea în limba arabă, însă informaţia nu a fost confirmată oficial, iar pentru a scăpa cu viaţă unele persoane aflate în club au sărit în apele Bosforului.
Conform autorităţilor, atacatorul a intrat în clubul de noapte îmbrăcat în costum de Moş Crăciun şi a împuşcat mai întâi un poliţist şi un civil care erau în faţa localului din Istanbul.
Clubul Reina este unul select, fiind frecventat şi de foarte mulţi cetăţeni străini, şi este situat pe malul european al Bosforului, lângă primul pod construit peste strâmtoarea care separă Europa de Asia.
La Istanbul, până la 25.000 de poliţişti au fost mobilizaţi în perioada sărbătorilor de iarnă.
Autorităţile turce au luat măsuri de securitate suplimentare în noaptea dintre ani în urma atentatelor numeroase comise în ultimele luni de jihadiştii Statului Islamic, dar şi de militanţii kurzi de la PKK. Circulaţia rutieră a fost oprită pe mai multe artere care duc spre centrul Istanbulului, dar şi în Ankara. Mai mult, până la 17.000 de ofiţeri de poliţie au fost desfăşuraţi în noaptea dintre ani pe străzile din metropola situată pe malul Bosforului.
Jihadiştii Statului Islamic au comis în luna iulie un atentat sângeros la aeroportul internaţional Ataturk din apropiere de Istanbul. Un număr de 45 de persoane şi-au pierdut viaţa în atacul armat din terminalul aeroportului Ataturk.
De asemenea, atacul armat din clubul de noapte are loc la aproape două săptămâni de la asasinarea ambasadorului rus Andrei Karlov în Ankara.