Pe aceeași temă
Liderul turc este supărat şi pentru că niciun reprezentant al cancelariilor apusene nu a transmis condoleanțe, după moarte loialiştilor, conform AFP, DPA și Reuters, preluate de Agerpres. "Din partea țărilor din UE și a altor state occidentale, niciun reprezentant nu a transmis condoleanțe", susţine Erdogan, care a precizat că 237 de civili și membri loialiști ai forțelor de securitate și-au pierdut viața. El i-a acuzat pe critici săi că sunt de partea puciștilor.
"Unii ne dau lecții. Se declară îngrijorați. Vedeți-vă de propriile afaceri!", a declarat Erdogan de la palatul prezidențial.
Totodată, Erdogan a criticat Occidentul pentru că nu a arătat solidaritate cu Ankara după puciul eșuat și a spus că țările care își fac griji mai mult pentru soarta autorilor tentativei de lovitură de stat decât pentru democrația din Turcia nu pot fi state prietene.
În ce priveşte epurarea a mii de funcționari civili acuzați a fi presupuşi simpatizanți ai lui Fethullah Gülen, predicatorul autoexilat în SUA, pe care îl acuză că a pus la cale puciul, Erdogan susţine că Turcia va concedia câte persoane va fi nevoie.
Pe de altă parte, premierul turc Binali Yildirim a afirmat de asemenea vineri că armata a fost 'curățată' de toate 'elementele' având legături cu Fethullah Gülen.
În aceeaşi notă, premierul Binali Yildirim a declarat: "Am curățat armata de elementele FETO (acronimul prin care puterea de la Ankara desemnează organizația lui Gülen), care se deghizau în soldați".