Euro-haiducul din Balcani

E clar că Tsipras a obținut o victorie simbolică, chiar dacă se va dovedi în final că va fi una împotriva intereselor fundamentale ale grecilor și chiar a europenilor în ansamblu.

Un referendum pentru banii altora

„Problema socialismului e că la un moment dat se termină banii altora.“ (Margaret Thatcher)

Așadar, în Grecia s-a votat la re­fe­ren­dum așa cum și-a dorit premierul Ale­xis Tsipras și co­legii săi din Syriza. Adică, NU. Referendumul în sine a fost în realitate o farsă. Tsipras le-a spus grecilor că un NU nu va scoate țara din zona eu­ro, ci, din contra, îi va permite să ob­țină concesii de la creditorii care, în opinia sa, au declanșat o adevărată cam­panie de teroare și șantaj la adresa lor. În paranteză fie spus, acești cre­ditori „lacomi“, „haini“, care vor să umilească poporul grec, nu sunt ni­meni alții decât cei vreo 250 de mi­li­oane de cetățeni europeni din zona eu­ro care le-au acoperit, din bani pu­blici, cam 90% din datoria totală de 320 miliarde de euro. Este clar că Tsi­pras a obținut într-adevăr o victorie sim­bolică, un rezultat mult mai ca­te­go­ric decât se aștepta chiar Syriza. Chiar dacă se va dovedi în final că va fi una împotriva intereselor fundamentale ale grecilor și chiar a europenilor în an­samblu.

Exasperată de atitudinea imprevizibilă și neprofesionistă a reprezentanților gu­vernului de la Atena în cursul ne­go­cierilor, Christine Lagarde, directorul FMI, a declarat la un moment dat că, pentru a putea ajunge la un acord fi­nal, ar trebui ca la masa de discuții să ai de a face cu adulți. Ei bine, e ade­vă­rat că guvernul Syriza nu prea a dat sem­ne că știe cum să guverneze. În fapt, de când a venit la putere, în ur­mă cu cinci luni, a reușit să facă praf cam tot ceea ce s-a realizat, cu mari eforturi și sacrificii, înainte, în materie de echilibre financiare. Țara intrase chiar pe creștere economică. Acum, la ju­mătatea anului, se estimează o re­ce­siune severă, între 4 și 5% Însă, prin com­pensație, ca un adevărat comunist, Alexis Tsipras s-a dovedit a fi un mare maestru în materie de manipulare. A vor­bit despre demnitatea grecilor, despre lupta crâncenă între democrație și terorismul creditorilor. Cu alte cu­vin­te, vorbind frust, a reușit de o ma­nieră remarcabilă să-și „prostească“ literalmente conaționalii. Spunându-le că vor primii bani în continuare, o bu­nă parte din datoria veche le va fi ștear­să, fără a face niciun fel de reforme. Cu alte cuvinte, bugetarii vor rămâne la fel de mulți ca și până acum (în fapt, s-au mai făcut angajări chiar și în ul­tima săptămână, când băncile erau în­chise!) și, în general, întregul sistem instituțional ineficient și corupt va ră­mâne la locul său.

Și în România, după ce comuniștii au preluat puterea, guvernanții au făcut tot felul de „cadouri“ în baza celor con­fiscate de la „burjui“, moșieri și chia­buri. Însă, evident, banii s-au terminat repede. La fel ca și fericirea promisă. În acest moment, Tsipras și colegii săi speră că rezultatul referendumului îi va permite să forțeze mâna „burjuilor“ din Europa să acopere în continuare notele de plată venite de la Atena, fără a-i mai agasa cu tot felul de solicitări de reforme. Sigur, argumentele lui Tsi­pras care vorbesc despre democrație și demnitate sunt ridicole, dacă le dez­bră­căm de cămașa ideologică. Pe acest gen de logică poate veni oricine a îm­pru­mutat bani și i-a risipit, de exem­plu, pentru a-și crește nivelul de trai, să spună băncilor sau ANAF-ului (care îi cere să-și plătească impozite) că îi în­cal­că demnitatea, atunci când îi cere să-și plătească datoriile. Eventual, le poa­te spune creditorilor că, împreună cu alți cetățeni aflați în aceeași situație, au făcut un mic referendum și au decis că nu vor mai accepta „terorismul“ acestora.

E greu de anticipat ce se va întâmpla de luni încolo. Liderii europeni sunt în fața unei dileme majore. Dacă cedează în fața presiunilor guvernului Syriza, ar putea pune în mișcare un întreg val populist, mai ales în țările vulnerabile din sudul continentului. Dacă rămân pe poziție, atunci vor fi acuzați de o pleiadă întreagă de politicieni, jur­na­liști și intelectuali de stânga că umilesc și nenorocesc poporul grec. Trebuie spus că, de regulă, ultimii nu spun ni­ciodată de unde ar trebui luați banii. Rămân în sfera principiilor și a so­li­da­rității sociale. Oricum, o intervenție post-referendum a lui Martin Schulz, președintele Parlamentului European, pare să dea unele indicii privitoare la ce va urma. Pe de o parte, Grecia va pri­mi ajutoare umanitare pentru ca­tegoriile de populație vulnerabile. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, nu e deloc măgulitor pentru un membru UE! Dar, pe de alta, e foarte probabil ca ne­go­cierile să nu fie, așa cum speră Tsipras, altfel decât cele din trecut. Cu ob­ser­vația că ultima săptămână, cu retorica extrem de agresivă adoptată de Syriza la adresa instituțiilor europene, in­clu­siv de către primul ministru, va afecta din start o atmosferă oricum ten­sio­nată.

Din punct de vedere tehnic, BCE (Ban­ca Centrală Europeană) nu are nici un motiv să realimenteze cu euro băncile grecești (cărora le-a dat până acum în total deja 89 de miliarde de euro, 30 de miliarde doar din februarie 2015!). Asta înseamnă că băncile din Grecia vor rămâne închise și economia blo­ca­tă. Dar chiar dacă BCE va reîncepe să injecteze bani, în cantități limitate, în sistemul bancar grecesc, în ciuda ori­că­ror norme prudențiale, negocierea unui nou acord va dura și, spun eco­no­miștii, condițiile vor fi și mai dure, pen­tru că între timp situația s-a de­te­riorat semnificativ.

De fapt, problema în acest moment nu este atât cum va arăta un eventual acord, ci dacă se va mai ajunge la unul. Pentru că, între timp, este foarte posibil ca Atena să fie obligată să iasă singură din zona euro, revenind la drah­­mă. Trecând în revistă opțiunile, Vicky Price, autoarea volumului Gre­con­o­mics, declara într-un interviu pen­tru BBC că Grecia se îndreaptă fie către o schimbare politică, în mo­men­tul când oamenii vor realiza că multe dintre pro­misiunile făcute de Tsipras sunt pu­re fantezii (ceea ce ar permite și o schim­bare în bine a climatului ne­gocierilor), fie către o revenire la drahmă.

Chavism à la grec

Pentru presa internațională, Syriza e un partid antiausteritate. O etichetă benignă care are darul de a obtura natura ideo­lo­gi­că reală a formațiunii aflate la putere. În­să Le Figaro ne reamintește, vorbind des­pre Tsipras, că „cele șase luni de când es­te la putere nu l-au schimbat deloc pe mi­li­tantul intrat în Partidul Comunist la 16 ani, care a crescut în ideologia stângii ra­dicale“.

The Telegraph se întreabă dacă Grecia nu ar putea deveni o Venezuelă a Europei. Li­de­rii Syriza, ca și cei ai formațiunii Po­de­mos din Spania, sunt mari admiratori ai agen­dei anticapitaliste promovate de Hu­go Chavez. Când, în urmă cu o săptă­mâ­nă, Grecia nu a plătit tranșa scadentă că­tre FMI, de la Caracas, Nicolas Maduro, ur­mașul lui Chavez, a transmis guvernului Tsi­pras un mesaj de solidaritate: „Nu vă temeți, fraților și surorilor din Grecia. Sun­tem pe cale să zdrobim lanțurile finanței internaționale și ale FMI“.

Oponenții Syriza sunt tot mai îngrijorați că actuala putere nu ar ezita să scoată ța­ra nu doar din zona euro, ci și din UE și NATO. „Unii se tem că, în final, Grecia va sfârși prin a fi controlată de un regim semiautoritar de tip neo-Chavist“. Afir­ma­ția poate părea panicardă, dar o de­cla­ra­ție a unui lider sindical minier venit să dis­cute cu ministrul Panagiotis Lafazanis, ca­re tocmai revocase licența de exploatare a unei companii canadiene, ar trebui să ne pună pe gânduri: „După ce m-a în­tre­bat de ce muncitorii nu au pus ei stă­pâ­ni­re pe mină, mi-a spus că ei nu le vor da niciodată banii înapoi europenilor“. În vi­ziu­nea lui Lafazanis, Syriza trebuie „să lupte împotriva neoliberalismului și, în final, împotriva capitalismului însuși“.

Ideologia bate economia

Disputa în jurul crizei din Gre­cia a căpătat tot mai pro­nunțate tușe ideo­lo­gi­ce, analiza factuală care pleacă de la realitățile de pe teren fiind în general împinsă în plan secund. Și nu e vorba aici doar de di­vergențele clasice dintre economiști legate de abor­dările pro-creș­tere vs. pro-aus­te­ri­tate, ci de ac­cente mult mai radicale. Doi laureați ai Premiului Nobel pentru Eco­nomie, Paul Kurgman și Jo­seph Stiglitz, dar și mulți alți jur­naliști și comentatori cu simpatii de stânga apără deschis punctele de ve­de­re exprimate de grupări ra­di­cale precum Syriza sau Po­demos din Spania. „Syriza este o amenințare față de tot ceea ce pro­iec­tul neo­liberal a încercat să pro­mo­veze în Europa. Res­pec­tiv, suprimarea demo­cra­ției participative și subor­do­na­rea tuturor in­tereselor elitei financiare și de afaceri“, scrie Stiglitz într-un articol publicat chiar în ziua în care era pro­gramat re­fe­ren­dumul din Grecia. „Sprijin un NU la referendumul din Grecia și asta trebuie să fa­că ori­cine este preocupat de demnitatea umană și de democrație mai degrabă decât de ecourile summit-urilor G7.“

Interesant este că astfel de puncte de vedere sunt ferm respinse chiar de că­tre voci din Grecia. „Syriza nu este o amenințare la adre­sa neoliberalismului. Ei sunt o amenințare la adre­sa rațiunii, de­mo­cra­ției și ordinii mondiale“, se scrie într-unul dintre co­men­ta­rii­le care însoțesc ar­ticolul lui Stiglitz. „Ce e în discuție aici nu e trecutul ilustru al Gre­ciei ca leagăn al de­mo­crației. E o ches­tiu­ne care ține de etică.“ În timp ce un altul scoate un evi­dență un element esen­țial ignorat cu desăvârșire în analizele lui Stiglitz sau Krugman. „Problema Gre­ciei a fost în­totdeauna sec­torul său pu­blic supra­di­men­sionat. Bu­ge­tarii re­prezintă în acest moment o uriașă masă de manevră electorală. O cli­entelă care se mută de la un partid la altul, în funcție de cel care oferă cele mai generoase promisiuni: mai mulți bani, mai puțină mun­că, o pen­sio­nare tim­purie.“ De ace­ea, la fel ca gu­ver­ne­le an­terioare, Cabinetul Tsi­pras nu îndrăznește să se atin­gă de privilegiile sec­to­ru­lui public. Reprezentat prin pu­ternice structuri sindicale, multe de ori­en­ta­re co­mu­nistă, acest grup constituie baza de putere a actualului guvern care s-a mutat de la PASOK către varianta mai radicală care este Sy­ri­za. În aceste con­di­ții, este greu de crezut că sunt po­si­bile cu adevărat reforme de substanță în mă­sură să transforme Gre­cia în ceea ce Keneth Ro­goff, profesor la Harvard, nu­mește un stat european funcțional modern.