Evocându-l pe ultimul şah, preşedintele Rohani lansează un avertisment liderilor Iranului

E.b. | 31.01.2018

Hassan Rohani, preşedintele Iranului, a lăsat să se înţeleagă că liderii iranieni ar putea avea aceeaşi soartă ca ultimul şah al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, dacă ignoră nemulţumirea maselor.

Pe aceeași temă

 

 


În acelaşi timp, Rohani dă asigurări că poporul se va lupta pentru a păstra ''pentru totdeauna Republica Islamică'', relatează France Presse, preluată de Agerpres.


Rohani a făcut aceste afirmaţii într-un discurs televizat la mausoleul imamului Khomeini, fondator al Republicii Islamice, cu 11 zile înainte de ceremoniile ocazionate de împlinirea a 39 de ani de la căderea regimului şahului Mohammad Reza Pahlav (11 februarie 1979).


''Toţi conducătorii ţării ar trebui să asculte cererile şi dorinţele poporului'', a spus Rohani, subliniind că ''regimul precedent a pierdut totul tocmai pentru că nu a ascultat vocea şi criticile poporului''.


Şahul ''nu a ascultat doleanţele populaţiei. El nu a ascultat vocile reformatorilor, a consilierilor săi, a cadrelor universitare, a elitei sale şi oamenilor instruiţi'', a adăugat preşedintele iranian.


Zeci de oraşe din Iran au fost afectate de tulburări violente la începutul acestui an. Potrivit autorităţilor, 25 de persoane au fost ucise în urma violenţelor în timpul manifestaţiilor neautorizate împotriva guvernanţilor, a dificultăţilor economice şi corupţiei.


Fapt fără precedent, în ultimele zile, zeci de femei au denunţat în mod individual în stradă obligativitatea de a purta vălul islamic în spaţiul public, potrivit fotografiilor difuzate pe reţelele de socializare.


Conservator moderat reales în luna mai cu sprijinul reformatorilor, Rohani pledează în mod regulat pentru mai multe drepturi civice în Iran, dar multe voci care sperau la schimbări prin intermediul său îşi exprimă astăzi dezamăgirea.


Tulburările recente au exacerbat tensiunile în cadrul puterii iraniene între preşedinte şi alte instituţii, controlate de ultraconservatori, care denunţă politica sa de deschidere.


Reafirmându-şi credinţa faţă de ''moştenirea'' lui Khomeini, Rohani a asigurat totuşi că poporul iranian, care ''şi-a cucerit independenţa şi libertatea, le va păstra, protejând pentru totdeauna Republica Islamică''.


''Atât timp cât poporul va preţui cultura Islamului şi Iranul şi va păstra unitatea sa naţională, nicio superputere nu poate schimba destinul acestei naţiuni'', a adăugat el, într-o aluzie la Statele Unite, percepute de Teheran ca fiind inamicul său numărul unu

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22