Pe aceeași temă
Raidurile efectuate de avioanele de lupta ruse au lovit 60 de obiective ale gruparii teroriste Stat Islamic, potrivit unui anunt facut vineri de generalul Igor Makusev, citat de RIA Novosti, potrivit Agerpres.
“In ultimele 24 de ore, de la baza aeriana Hmeymim au fost efectuate 67 de raiduri. Avioane Su-34M si Su-25SM au lovit 60 de obiective ale teroristilor”, sustine oficialul rus, vorbind despre locatii din provinciile Raqa, Latakia, Hama, Idleb si Alep.
Dincolo de campania aeriana din Siria, fortele ruse au desfasurat atacuri si de pe mare, dupa ce 26 de rachete de croaziera au fost lansate in premiera, miercuri, de pe patru crucisatoare din Marea Caspica. Ulterior, un oficial american sub protectia anonimatului a spus ca unele dintre proiectile au cazut in Iran si nu in Siria asa cum era planificat, informatie dezmintita atat de Moscova, cat si de Teheran.
Campania militara rusa va continua in Siria
De altfel, Moscova sustine ca va continua atacurile aeriene in Siria pe intreaga durata a ofensivei fortelor loiale presedintelui Bashar al-Assad.
“Aceasta operatiune are scopul de a oferi sprijin fortelor guvernamentale siriene. Ea va continua pe tot parcursul ofensivei fortelor siriene”, a spus vineri Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al presedintelui Putin.
Declaratia Kremlinului vine in conditiile in care armata guvernamentala siriana a lansat o ofensiva majora cu sprijinul Hezbollahului libanez (organizatie para-militara sustinuta de Iran), ofensiva sustinuta din aer de aviatia rusa, cu scopul de a prelua controlul asupra teritoriilor cucerite in ultimele luni de organizatia terorista Stat Islamic si de gruparile rebele sustinute de Occident.
Miercuri, Putin spunea ca loviturile aviatiei militare ruse in Siria merita o “foarte buna apreciere”, in timp ce ministrul rus al Apararii, Serghei Soigu, anunta o intensificare a operatiunilor aeriene.