Pe aceeași temă
Ea a subliniat că Finlanda nu poate primi garanții de securitate de la NATO fără să fie în cadrul Alianței și a spus că țara ei trebuie să fie pregătită de o acțiune a Rusiei încă din faza de evaluare a aderării la NATO.
Ar fi bine dacă Finlanda și Suedia fac alegeri de securitate similare în viitor, a adăugat Sanna Marin.
"Există diferite perspective de a aplica (pentru) aderarea la NATO sau de a nu aplica și trebuie să le analizăm foarte atent. Dar cred că procedura noastră va fi destul de rapidă, se va întâmpla în câteva săptămâni", a declarat Marin în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său suedez.
Suedia se mai gândește
Premierul suedez Magdalena Andersson nu a confirmat relatările din presă potrivit cărora țara sa ar putea adera la NATO în acest an, informează Bloomberg. „Andersson a refuzat să confirme susținerea inițiativei de aderare la NATO”, se arată în raport. Anterior, ziarul suedez SvD scria, citând propriile surse, că "obiectivul premierului este ca Suedia să adere la NATO în luna iunie a acestui an".
Premierul suedez Magdalena Andersson a adăugat că evaluarea de securitate pe care o face Suedia trebuie să fie aprofundată, dar rapidă: „Trebuie să vedem ce este mai bine pentru siguranța Suediei”.
„Există, bineînțeles, argumente pro și contra în ceea ce privește statutul de membru al NATO, așa cum există argumente pro și contra în cazul altor opțiuni de securitate", a spus ea. "Fiind membru al NATO, ai securitatea cu Articolul 5. Ai, de asemenea, o altă responsabilitate față de alte țări", a declarat Andersson.
Aderarea Suediei și Finlandei la NATO nu va aduce stabilitate în Europa, a susținut luni Kremlinul continuând seria de amenințări mai mult sau mai puțin voalate pe această temă.
Rusia a făcut o „gafă strategică masivă” prin declanșarea invaziei, Finlanda și Suedia fiind acuma gata să se alăture NATO încă din vară, potrivit mai multor oficiali americani.
Procentul finlandezilor care vor ca țara lor să adere la Alianța Nord-Atlantică a sărit de la 30% la 60% după războiul început de Vladimir Putin în Ucraina. Finlanda are o graniță de peste 1.300 de kilometri cu Rusia, o armată cu tehnică de ultimă generație și poate mobiliza 300.000 de bărbați și femei pentru război în doar câteva zile.