Fostul consilier al lui Donald Trump, Steve Bannon, riscă șase luni de închisoare

L. G. | 17.10.2022

O pedeapsă de șase luni de închisoare a fost cerută luni, pentru fostul consilier al lui Donald Trump, Steve Bannon, condamnat în iulie pentru obstrucționarea anchetei privind asaltul de la Capitoliu.

Pe aceeași temă

Un judecător urmează să pronunțe vineri, la Washington, sentința împotriva bărbatului de 68 de ani, o figură importantă a populismului de dreapta din Statele Unite, potrivit Le Figaro.

Pe măsură ce termenul limită se apropia, procurorii au subliniat „sfidarea, reaua credință și disprețul” de care a dat dovadă Steve Bannon din momentul în care a fost citat de comisia Camerei care investighează atacul din 6 ianuarie 2021.

Pentru că și-a menținut această atitudine până la capăt, „ar trebui să fie condamnat la șase luni de închisoare – maximul pe scara pedepselor – și la o amendă de 200.000 de dolari”, au adăugat procurorii, într-un document anexat la proces. Steve Bannon este considerat unul dintre arhitecții victoriei lui Donald Trump din 2016. Chiar și după ce a fost îndepărtat de la Casa Albă, în august 2017, a rămas apropiat de președinte și a făcut un schimb de opinii cu acesta cu o zi înainte de atacul asupra sediului Congresului.

Pentru a afla natura discuțiilor lor, comisia de anchetă parlamentară însărcinată să facă lumină asupra rolului lui Donald Trump în acest incident l-a citat pe Steve Bannon să depună mărturie și să prezinte documente. Acesta a refuzat, invocând dreptul președinților de a păstra secrete anumite conversații, fapt pentru care a fost acuzat de „obstrucționarea” activității Congresului.

La procesul său din iulie, desfășurat la un tribunal federal din Washington, nu a prezentat niciun martor și nu a vorbit. Jurații l-au găsit vinovat după mai puțin de trei ore de deliberare.

De asemenea, el se confruntă cu acuzații de fraudă în New York, în cadrul unei anchete privind un efort de strângere de fonduri pentru construirea unui zid între SUA și Mexic, una dintre principalele promisiuni de campanie ale lui Donald Trump.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22