Franţa: Dreapta câştigă 7 regiuni, stânga 5. Frontul National a pierdut toate regiunile

Iulian Popescu | 13.12.2015

Turul doi al alegerilor regionale din Franța se apropie de închiderea urnelor. Sunt alegeri cu o miză uriașă, în condițiile în care extrema-dreapta Frontul Național (FN) încearcă să-și consolideze victoria obținută în urmă cu o săptămână.

Pe aceeași temă

 

UPDATE: Dreapta a câştigat alegerile in sapte regiuni al Franţei iar stânga în 5. În Corsica pe primul loc a ieşit Gilles Simeoni, candidat pe o listă regionalistă. Frontul Naţional nu a câştigat nicio regiune. (Le Monde)

 

UPDATE: Normandia revine tot unui republican - Hervé Morin .

 

UPDATE: Valérie Pécresse, candidata republicanilor, și-a anunțat victoria în Ile-de-France, scrie Le Monde. Este a șaptea regiune ce revine partidului lui Sarkozy.

 

UPDATE: După numărarea a 75% din voturi, scrie Le Monde, centru-dreapta a obținut aproximativ 7,5 milioane de voturi,  stânga - 5,8milioane de voturi, iar FN – 5,7 milioane.

 

Conservatorii ar fi câștigat în cel puțin șase regiuni, socialiștii în patru, în două (Ile-de-France and Normandie) scorul celor două formațiuni este foarte strâns.

 

UPDATE: Marine Le Pen, al cărei partid nu a reușit să se impună până la sfârșit în nicio regiune, ea însăși pierzând competiția, le-a mulțumit "alegătorilor patrioți" și a declarat că e fericită să vadă creșterea de la un scrutin la altul a mișcării naționale.

 

UPDATE: Sarkozy, al cărui partid ar fi câștigat, potrivit noilor date, șase regiuni, a felicitat alegătorii francezi pentru “această mobilizare extraordinară de la al doilea tur” și a atenționat că politicienii nu trebuie să uite avertismentele adresate tuturor liderilor politici în timpul primei runde de alegeri.

 

Premierul francez, Manuel Valls, a declarat că nu trebuie să existe niciun triumfalism, nici un mesaj de victorie, după aceste rezultate, deoarece  - pericolul extremei drepte nu a fost împins foarte departe.  “Nu voi uita rezultatele din prima rundă de alegeri”, a promis el.

 

El le-a mulțumit alegătorilor de stânga care au votat pentru a bloca FN și a adăugat că este rândul politicienilor de readuce în rândul electoratului dorința de a vota pentru cineva, nu împotriva cuiva, așa cum s-a întâmplat acum.

 

UPDATE: Le Monde scrie că republicanii au obținut cinci regiuni, iar socialiștii cel puțin trei.

 

UPDATE: Trei institute de sondare publică - Ipsos, Ifop și TNS-Sofres – susțin că FN a pierdut toate regiunile, scrie AP.

 

Marine Le Pen ar fi obținut 42% din voturi, iar contracandidatul conservator  Xavier Bertrand aproximativ 57%.

 

De asemenea, nepoate sa, Marion Marechal-Le Pen, ar avea 45% din voturi, în timp ce primarul din Nice, Christian Estrosi, republican, ar fi obținut 55 de procente din totalul voturilor.

 

UPDATE: Potrivit exit-poll-urilor, conservatorii fostului președinte Nicolas Sarkozy au terminat pe primul loc în 5 dintre cele 13 regiuni, iar socialiștii lui François Holland, în 3.

 

FN nu s-a clasat prima în niciuna dintre cele trei provincii-cheie (Nord-Pas-de-Calais-Picardie, Provence-Alpes-Côte d’Azur, and Alsace-Champagne-Ardenne-Lorraine), dar ar exista un scor strâns în Bourgogne-Franche-Comté, scrie The Guardian.

 

Foarte strânse sunt și rezultatele din alte trei regiuni: Normandie, Centre-Val de Loire and Ile-de-France.

 

UPDATE: Marii câștigători ai acestor alegeri par să fie conservatorii lui Sakozy, notează presa franceză.

 

Marine Le Pen spunea înainte de alegeri că semnalul de primul tur este suficient, chiar dacă nu vor obține în final nicio regiune, îndeajuns de puternic pentru o canidatură serioasă din partea FN la alegerile prezidențiale din 2017.

 

Aceasta este a doua miză și pentru Sarkozy, de altfel, regionalele fiind considerate testul de dinaintea prezidențialelor.

 

 

UPDATE: Potrivit presei franceze și celei belgiene, nici Marine Le Pen în Nord-Pas-de-Calais-Picardie, nici Marion Maréchal Le Pen în Provence-Alpes-Côte d’Azur (PACA), nu au câștigat.

 

Francezii s-au mobilizat și au reușit să blocheze ascnesiunea Frontului Național, care nu ar fi reușit să obțină nicio regiune, deși conducea în șase, după primul tur.

 

Toate exit-pollurile arată că FN nu a reușit să câștige vreo regiune.R fi fost pentru prima dată când s-ar fi întâmplat acest lucru.

 

Rămâne de văzut dacă sondajele de la ieșirea din secție vor fi confirmate de rezultatele finale.

 

UPDATE: La ora 19.00, participarea ar fi fost de 58,50%, potrivit institutului național francez de statistică, cu 10 puncte procentuale peste prezența din primul tur.

 

UPDATE: Frontul Național nu ar fi câștigat nicio regiune, titrează Le Soir Belgia, potrivit exit -poll-urilor

 

UPDATE: Rezultatul în regiunea Paris, controlată acum de stânga, rămâne neclar. Valerie Pécresse, fost ministru în mandatul lui Sarkozy, își dispută poziția cu Claude Bartolone, președintele Adunării Naționale, socialist. Scorul ar fi foarte strâns.

 

UPDATE: Participarea ar fi de 50,54%, cu 7 puncte procentuale peste cea din turul I, la ora 17.00, cu trei ore înainte de închiderea urnelor, potrivit France 24.

 

FN a pornit în turul doi ca lider de poziție în 6 din 13 regiuni din Franța, dar sondajele de opinie indică faptul că opoziția republicană de centru-dreapta a fostului președinte Nicolas Sarkozy a câștigat teren în ultima săptămână, așa încât nimic nu este sigur, deocamdată.

 

După prima rundă, socialiștii aflați la guvernare au ieșit abia pe locul trei și, pentru a bloca ascensiunea FN, și-au retras candidații din regiunile cele mai vulnerabile, scrie BBC.

 

Marine Le Pen a acuzat socialiștii de manevre nedemocratice după ce aceștia și-au retras candidații din două regiuni.

 

Marine Le Pen și nepoata sa, Marion Marechal - Le Pen, și-au depășit cu mult contracandidații în primul tur de scrutin, fiecare obținând mai mult de 40% la sută din voturi, dar speranțele FN de a câștiga pentru prima dată o regiune ar putea fi spulberate de această tactică a socialiștilor.

 

 

Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată, turul doi frânează FN, dar în unele zone scorul este prea apropiat și toată lumea așteaptă să vadă ce poziție va ocupa după aceste alegeri, în politica franceză, Frontul Național.

 

Subiectele favorite ale partidului extremist Frontul Național – pozițiile dure împotriva islamului și a imigrației – au prins și mai mult la electorat după atentatele din Paris, FN reușind să câștige puncte din atmosfera de teamă și furie care a urmat, mai ales că doi dintre teroriști se pare că au intrat în Europa pretinzând că sunt refugiați, potrivit The Guardian.

 

Campania lui Marine Le Pen  a mers pe teme precum locul islamului în Franța și identitatea națională.

 

“Pentru a merita naționalitate franceză, trebuie să vorbeți franceza, să mănânci franțuzește și să trăiești franțuzește”, spunea Marine Le Pen la unul dintre mitingurile din campanie.

 

Rezultate în primul tur

 

Marine Le Pen a obținut între 40,3% și 43% din voturi, în fața opoziției de dreapta (24 până la 25%) și a socialiștilor (între 18 și 18,4%), potrivit estimărilor.

 

Nepoata sa Marion Maréchal-Le Pen a reușit un scor chiar mai bun: 41,2% până la 41,9% din voturi, cu mult în fața dreptei (între 24 și 26%) și a Partidului Socialist (între 15,8 și 18,1%).

 

PS a condus până la aceste alegeri în toate regiunile, dar după turul doi din acest an va păstra probabil doar trei, explică AFP.

 

Pentru a bloca ascensiunea extremei drepte, partidul președintelui Francois Hollande a anunțat că-și retrage candidații din cel puțin două regiuni-cheie, cele unde au câștigat primul tur Marine Le Pen și nepoata sa: Nord-Pas-de-Calais-Picardie și sud-est Provence-Alpi-Coasta de Azur.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22