Pe aceeași temă
Franta se opune mecanismului propus de Angela Merkel, a anuntat sambata, in premiera, seful Guvernului de la Paris, Manuel Valls, care participa la Conferinta de Securitate de la Munchen, relateaza AFP.
"Nu suntem de acord cu un mecanism permanent de repartizare (a refugiatilor - n.red.). Este timpul sa aplicam ceea ce am discutat, punctele fierbinti: centre de inregistrare a migrantilor care sosesc in Uniunea Europeana, controale la frontiere etc", a declarat premierul francez, citat de AFP, preluată de Hotnews.
Declarația vine cu numai câteva zile înainte de Consiliul European al șefilor de stat și de guvern, din 18-19 februarie, unde se va ldiscuta despre problemele create de valul masiv de imigranți și soluțiile urgente ce trebuie aprobate pentru ca a nu asista la eșecul spațiului Schengen și chiar destrămarea proictului european.
Valls a explicat ca Franta ii va primi cei 30.000de refugiati, asa cum s-a angajat in 2015, acest număr reprezentand cota ce-I revin din cei 160.000 de imigranti discutati pana acum, insa nu va primi "mai mult de atat".
Presedintele francez Francois Hollande declarase, in septembrie anul trecut, ca este in favoarea unui mecanism permanent de repartizare a refugiatilor in statele membre UE.
Pozitia Frantei s-a schimbat insa treptat, pe fondul agravarii crizei migrantilor (un milion de refugiati au patruns in Europa in anul 2015) si dupa atentatele de la Paris, din noiembrie anul trecut, mai scrie Hotnews.
Cancelarul german Angela Merkel a cerut la Consiliul European din octombrie discutarea instituirii cotelor permanente de refugiați. Propunerea a tensionat și mai mult relațiile dintre statele din estul și centrul Europei, care se opun cotelor și preluării imigranților, și statele occidentale care sunt țări de destinație pentru refugiații veniți din Orinetul Mijlociu și nordul Africii.
Demersul Angelei Merkel este susținut și de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker,și părea a fi acceptată, până acum, și de către Franța.