Franta, bilant al starii de urgenta: Un numar de 354 de persoane consemnate la domiciliu

Iulian Popescu | 10.12.2015

În Franța au fost consemnate la domiciliu aproximativ 354 de persoane și au fost efectuate 2.500 de percheziții administrative, pe baza modificărilor aduse reglementării privind starea de urgență, a precizat Ministerul de Interne.

Pe aceeași temă

 

De asemenea, au fost confiscate 398 de arme.

 

Starea de urgență a fost instaurată după atentatele jihadiste care s-au soldat cu 130 de morți la 13 noiembrie. Ea a fost prelungită de parlament pentru trei luni, până la sfârșitul lui februarie.

 

Adoptată cu aprobarea unei largi majorități a francezilor, ea a stârnit totuși o nemulțumire tot mai mare în rândurile majorității socialiste.

 

Primele critici au apărut încă de la instaurarea stării de urgență și s-au amplificat săptămâna trecută, după apariția modificărilor prevăzute de reforma constituțională prezentată de guvern pentru prelungirea măsurilor excepționale (consemnarea la domiciliu, limitarea adunărilor) cu până la șase luni după încetarea stării de urgență.

 

Avocatul Poporului, Jacques Toubon, a fost sesizat în legătură cu 12 cazuri de proceduri (percheziții, consemnări la domiciliu) desfășurate în cadrul stării de urgență.

 

Prevederi ale starii de urgenta:

  • Arestul la domiciliu e extins la orice persoana fata de care exista motive serioase pentru a crede ca ar putea constitui o amenintare pentru securiatea si ordinea publice.
  • Daca starea de urgenta ii permite ministrului de Interne sa procedeze la perchezitii administrative fara aprobarea autoritatii judiciare, atunci perchezitiile nu vor putea viza locuri in care este exercitat un mandat parlamentar sau activitatea profesionala a avocatilor, magistratilor si jurnalistilor.
  • Procurorul general al tarii va fi informat despre orice decizie de perchezitie, aceasta urmand a fi desfasurata in prezenta unui ofiter al politiei judiciare
  • Controlul asupra presei scrise, a posturilor de radio si de televiziune va fi suprimat.
  • Apare posibilitatea dizolvarii asociatiilor sau gruparilor care participa, faciliteaza sau incita la comiterea de acte cu potential daunator la ordinea publica.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22