Pe aceeași temă
Noua creștere a prețurilor vine după ce Agenţia Federală a Reţelelor din Germania (Bundesnetzagentur, BNetzA) a anunţat marţi suspendarea procedurii de aprobare a Nord Stream 2, controversatul gazoduct între Rusia şi Germania pe sub Marea Baltică, invocând un obstacol juridic.
Suspendarea a amplificat temerile privind necesarul de gaze al continentului în această iarnă. Cotaţiile de referinţă la gaze naturale pentru piaţa europeană, cele de la hub-ul TTF din Olanda, au urcat miercuri cu aproape 8%, la 101,30 euro per MWh, cel mai ridicat nivel din 18 octombrie.
„Calendarul pentru ca gazoductul să înceapă livrările pare mai îndelungat decât ne-am aşteptat iniţial. Posibil doar în februarie să funcţioneze”, apreciază analiştii de la Goldman Sachs.
Un alt impuls dat prețurilor a fost anunțul Belarusului, conform căruia pe o porțiune din sistemul de conducte Drujba care transportă țiței din Rusia către Europa s-a oprit tranzitul pentru „lucrări de reparație neprogramate”, a anunțat gigantul rus Transneft.
„Au fost începute reparații neprogramate la una dintre ramurile conductei de petrol Drujba, limitând debitul în direcția Polonia pentru aproximativ trei zile, în timp ce ținta planificată pentru această lună nu este revizuită”, a declarat purtătorul de cuvânt al Transneft, Igor Demin.
Gomeltransneft, operatorul secțiunii din Belarus, a declarat că lucrările au început pe 16 noiembrie. „Începând de ieri, Gomeltransneft a început o întreținere neplanificată la una dintre liniile conductei Drujba, după ce a restricționat pomparea [tițeiului] către Adamowa Zastawa [în Polonia] provizoriu timp de trei zile, dar planul de tranzit pentru luna noiembrie nu este revizuit”, a spus un purtător de cuvânt al Transneft.
Drujba este una dintre cele mai mari rețele de conducte din lume care transportă un amestec de țiței greu din Urali și petrol ușor din Siberia de Vest, care se desparte în două și pompează țițeiul într-o secțiune de nord, Polonia și Germania, și o zonă de sud prin Ucraina până în Slovacia, Republica Cehă și Ungaria.
Unul din cei mai mari traderi globali de energie, Trafigura, a avertizat că Europa s-ar putea confrunta cu pene de curent în această iarnă, din cauza livrărilor scăzute.
Preţul gazelor naturale a crescut săptămâna aceasta în Europa în urma reducerii exporturilor din Norvegia, din cauza lucrărilor de mentenanţă la infrastructura sa de gaze.
Livrările ruseşti prin gazoductul Yamal-Europe erau constante miercuri, peste nivelul din weekend, arată datele de pe site-ul operatorului de reţea Gascade.
Luna trecută trecută, Gazprom a informat că a început încărcarea gazoductului Nord Stream 2, ceea ce a dus la scăderea preţului gazelor în regiune, deşi analiştii apreciază că Moscova trebuie să facă mai mult pentru a atenua temerile în Europa şi pentru ca preţul gazelor să scadă semnificativ.
O treime din gazele naturale consumate de Europa provin din Rusia. Preţurile gazelor naturale au crescut cu peste 300% anul acesta, în timp ce Europa a început sezonul rece cu cele mai scăzute stocuri din peste un deceniu.