Pe aceeași temă
General-colonelul Vladimir Șamanov, poreclit „măcelarul Ceceniei” chiar de către alți generali ruși, afirmă că „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei ar putea dura între 5 și 10 ani, relatează televiziunea rusească RBC.
El le-a spus jurnaliștilor ruși că în Ucraina s-au păstrat multe universități militare înființate în perioada sovietică, câte una pentru aproape fiecare regiune, lucru care a permis țării să păstreze o „bază pentru renașterea armatei”.
„Prin urmare, cei care se așteptau ca noi să fim întâmpinați cu flori [în Ucraina] s-au înșelat, aceasta este una dintre principalele greșeli pe care le-am simțit foarte intens în primele cinci zile [ale invaziei]”, susține el.
„Astăzi am depășit deja această fază, dar mai sunt multe de făcut. Ceea ce așteaptă Ucraina după operațiunea specială este acum greu de prevăzut”, a continuat el, afirmând că „demilitarizarea” țării vecine în paralel cu „denazificarea” ei ar putea dura de la 5 până la 10 ani.
Întrebat dacă vede Ucraina anexată de Moscova, generalul a răspuns că Rusia nu va avea nevoie de ea dacă nu sunt îndeplinite cele două obiective enunțate de președintele rus Vladimir Putin în declarația sa de război de pe 24 februarie.
Cine este Șamanov - „măcelarul Ceceniei”
În vârstă de 65 de ani, Șamanov s-a retras din serviciul activ al forțelor armate ruse în 2016 după care a devenit președinte al Comisiei de apărare din Duma de Stat, funcție pe care a ocupat-o până în luna octombrie a anului trecut.
El a comandat trupe rusești în ambele războaie cecene între 1994-1996 și 1999-2009, perioadă în care s-a remarcat prin brutalitatea sa, remarcată inclusiv de către ceilalți generali ruși.
Organizațiile internaționale pentru drepturile omului îi acuză pe Șamanov și pe trupele din subordinea sa de comiterea a numeroase crime de război în republica din sudul Rusiei.
Aslambek Aslahanov, un general din cadrul ministerului rus de Interne care a fost consilierul lui Vladimir Putin pe probleme legate de Cecenia în timpul celui de-al doilea război, l-a caracterizat pe Șamanov drept un „măcelar” și „un blestem asupra poporului cecen”.
„Cecenii vorbesc de Șamanov ca de o ciumă care a coborât asupra lor, o boală ca SIDA. El este înecat în sânge. Crede cinic că toți cecenii - bărbați și femei, până și copii - sunt bandiți”, afirma fostul consilier al lui Vladimir Putin.
Ghenadi Troșev, un alt comandant rus din Cecenia, a scris despre Șamanov că era „prea iute la mânie și direct în relațiile sale cu populația cecenă, preferând cea mai scurtă cale înspre victorie (...) care ducea la pierderi ridicate în rândul soldaților ruși”.
Șamanov a participat de asemenea la invadarea Georgiei în 2008, comandând trupele din Abhazia.
Imediat după încheierea celui de-al doilea război cecen în 2009, Șamanov a fost răsplătit pentru acțiunile sale cu funcția de comandant al Forțelor Aeropurtate ale Rusiei, el comandând ramura de elită a forțelor armate ruse până în 2016, când s-a retras din serviciul activ.
În același an el a fost ales deputat al Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului de la Moscova, pe listele partidului Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin.
Invitat într-o emisiune TV la începutul lunii aprilie, el sugera ca, în loc de negocieri cu Ucraina, Rusia să îi elimine pe președintele Volodimir Zelenski și pe membrii cabinetului său printr-o lovitură aeriană.