Germania în 1989: Zidul nu a căzut de la sine

Dacă ne gândim la Germania anului 1989, ne vin instantaneu în minte imaginile căderii Zidului Berlinului. Locuitori ai Berlinului de Est şi ai Berlinului de Vest escaladând Zidul, stând călare pe Zid, îmbrăţişându-se, beţi de fericire. Şi astăzi, aceste imagini mă răscolesc într-un mod deosebit, chiar dacă, între timp, au trecut 25 de ani de atunci. Din discuţiile purtate cu interlocutori din lumea întreagă ştiu cât de profund ancorată este căderea Zidului Berlinului în memoria colectivă, transnaţională. Dar cum a fost, de fapt, posibil acest eveniment mondial din 9 noiembrie 1989? Urmaţi-mă, vă rog, într-o călătorie prin anul 1989, veţi asista alături de mine la unele dintre evenimentele de marcă ale acestui an, căruia, ca urmare a căderii Zidului, îi va reveni un loc cu totul şi cu totul deosebit în istoria ţării mele.

7 mai 1989:

proteste ca urmare a falsificării alegerilor

La 7 mai 1989 au avut loc alegeri co^­mu­na­le în RDG. Ca şi în anii anteriori, aceste ale­geri nu au oferit ce­tă­ţe­ni­lor nicio altă opţiune de vot, fi­ind vorba doar de pseu­do­alegeri: doriţi sau nu doriţi să confirmaţi can­didatul lis­tei unice a Fro­n­tului Na­ţio­nal? La finele scrutinului din 7 mai 1989, conducerea RDG anunţa o participare la vot de 98,85% şi 12,2 mi^­li­oane de cetăţeni ai RDG vo­tanţi ai listei unice a Fron­tului Naţional. Să fi fost posibil aşa ceva? În rân­dul grupurilor de opoziţie care se pre­gătiseră luni în şir pentru a observa sis­tematic alegerile comunale acest anunţ a suscitat proteste. În întregul RDG, co­mi­tete de cetăţeni observaseră numerotarea voturilor, astfel încât, în seara scrutinului, cifrele semnalate de acestea erau cu totul şi cu totul diferite de cele oficiale, anun­ţa­te în dimineaţa zilei de 8 mai 1989 de Co­misia electorală a RDG. În accepţiunea mul­tora, falsificarea alegerilor a scos, de­fi­ni­tiv, la iveală lipsa de credibilitate a fos­tu­lui regim. Va mai dura, însă, alte patru luni până când nemulţumirea oamenilor din RDG avea să clatine din temelii re­gimul.

12 iunie 1989:

Gorbaciov în Germania de Vest

În perioada 12-15 iunie 1989, Mihail Gor­baciov s-a aflat în vizită oficială în Re­pu­bli­ca Federală Germania. În „declaraţia co­mună“ semnată în cadrul acestei vizite îm­preună cu cancelarul federal din acea vre­me, Helmut Kohl, se regăseşte următoarea propoziţie: „Trebuie să asigurăm tuturor po­poarelor şi statelor dreptul de a-şi de­termina propriul destin în mod liber şi de a-şi creiona, în mod suveran, pro­prii­le relaţii bilaterale, în baza dreptului in­tern­aţional“. Această misiune, parte a aşa-zisei „doctrine Brejnev“, comunicată de Uniunea Sovietică, avea să deschidă ca­lea pentru viitoarea autodeterminare în plan politic intern a statelor din blocul so­vietic. Pe de o parte, pentru conducerea RDG aceasta însemna că trebuie să-şi asu­me propriile decizii politice. Pe de altă par­te, odată cu reformele lui Gorbaciov, ce­tă­ţenii RDG realizaseră că piedica principală nu mai era manipularea exercitată din ex­te­rior, de către Uniunea Sovietică, ci că ad­­versarul lor principal era propriul gu­vern. Acest eveniment demonstrează, în mod exemplar, că traiectoria care a cul­mi­nat cu doborârea Zidului Berlinului a fost strâns legată de evenimentele din întreaga Europă de Est şi de cele din Uniunea So­vietică. Strânse au fost, de pildă, şi re­la­ţii­le dintre grupurile reformiste din RDG şi mişcarea Solidarność din Polonia.

19 august 1989:

picnic paneuropean la graniţa austro-ungară

Deosebita importanţă a cli­matului politic in­ter­na­ţio­nal al anului 1989 pentru că­de­rea Zidului o denotă şi po­litica Ungariei: după ce gar­durile electrificate care se­parau Ungaria de Austria în­­cepuseră să se degradeze din ce în ce mai mult, la debutul anului 1989 guv­er­nul maghiar a decis să nu rea­biliteze instalaţiile am­pla­sate în 1966, ci să le de­monteze. Pentru cetăţenii ma­ghiari, beneficiari, deja, din 1988 ai dreptului de a circula liber, o astfel de instalaţie masivă de securizare a frontierelor nu mai era ne­cesară. În lunile următoare, la graniţa aus­tro-ungară aveau să se întâmple eve­ni­men­te cu încărcătură sim­bolică. Atunci când, cu prilejul pic­nicului paneuropean din 19 august 1989, graniţa dintre Austria şi Un­garia a fost des­chisă, simbolic, pentru câ­teva ore, apro­xi­mativ 700 de cetăţeni din RDG au profitat de ocazie şi au fugit în Aus­tria. În acea zi a avut loc cea mai mare fu­gă în masă din RDG, de la construirea Zi­dului, la 13 au­gust 1961. Peste trei săp­tămâni, la 11 sep­tem­brie 1989, Ungaria şi-a deschis, în­tr-un final, graniţele, per­mi­ţând re­fu­gia­ţilor din RDG să plece mai de­parte, în Oc­ci­­dent.

30 septembrie 1989:

un balcon la Praga scrie istoria

După august 1989, Ambasada Republicii Federale Germania la Praga a devenit din ce în ce mai des destinaţia unor ger­mani din RDG care au sperat să obţină pe această cale plecarea lor în Germania oc­cidentală. Personal sunt deosebit de legat de acest capitol al istoriei germano-ger­mane, întrucât la acea vreme am lucrat la Ambasada noastră la Praga şi am trăit aceste evenimente pe propria piele. Timp de mai multe săptămâni, numărul ce­tă­ţenilor din RDG aflaţi în perimetrul Am­ba­sadei a crescut permanent şi în seara zilei de 30 septembrie 1989 a atins cifra de aproape 6.000 de oameni. Atunci când, în acea seară, după mai multe zile de ne­go­cieri anevoioase cu conducerea RDG, mi­nis­trul federal de Externe de atunci, Hans-Dietrich Genscher, s-a prezentat în sfârşit în balconul Ambasadei şi a anunţat că refugiaţii pot pleca în Republica Fe­de­ra­lă Germania, o parte a frazei rostite a fost acoperită de strigătele de bucurie ale mul­ţi­mii. Faptul că refugiaţii au putut pă­răsi Am­basada de la Praga este considerat, pe bu­nă dreptate, drept unul dintre eve­ni­men­tele cheie care au dus la căderea Zi­du­lui. De­oa­rece, imediat după sosirea pri­me­lor tre­nuri cu refugiaţi în Republica Fe­de­rală, cur­tea Ambasadei a fost asaltată din nou. Fluxul refugiaţilor nu s-a mai în­tre­rupt. În fine, începând cu noiembrie, Ce­ho­slovacia a per­mis plecarea directă a re­fugiaţilor din RDG în Republica Federală Germania.

9 octombrie 1989:

demonstraţii paşnice la Leipzig

În pofida evenimentelor internaţionale şi a condiţiilor-cadru menţionate anterior, să nu uităm totuşi că, înainte de toate, că­derea Zidului a fost meritul cetăţenilor fos­tei RDG care, cu fermitatea, curajul şi per­severenţa lor, au provocat, în decursul lu­nilor de la alegerile comunale falsificate din mai 1989, prăbuşirea dominaţiei par­tidului socialist unic. Un punct culminant al protestelor interne a fost atins la 9 oc­tom­brie 1989. Începând cu 4 septembrie, săp­tămânal, la Leipzig, au avut loc „de­mons­traţiile de luni“, care au fost, însă, de fiecare dată, înăbuşite şi dizolvate de mi­liţia şi de poliţia secretă. Faţă de toate aceste acţiuni de suprimare a „de­mons­tra­ţiilor de luni“ începute la 4 septembrie, con­ducerea RDG a observat, totuşi, foarte atent even­tualele reacţii internaţionale, dat fiind că se pregătea cea de-a 40-a aniversare a RDG, care urma să fie săr­bă­torită la 7 oc­tombrie 1989. Cum vor reac­ţiona, oare, gu­vernanţii după desfăşurarea cu succes a acestui „jubileu“? Aceasta era întrebarea pe care mulţi demonstranţi şi-o puneau, profund îngrijoraţi, în preajma primelor „de­monstraţii de luni“ după cea de-a 40-a aniversare a RDG. Pe acest fundal, de­monstranţii din 9 octombrie me­rită cu atât mai multă admiraţie. Despre numărul participanţilor nu există cifre definitive. Au fost „doar“ 70.000, cum au relatat di­verse mass-media, sau 90.000, cum au scris altele, sau au fost chiar şi mai mulţi? Un lucru este cert: triumful de­mons­tran­ţilor nonviolenţi asupra apa­ra­tu­lui de stat al RDG le-a insuflat multor ce­tăţeni curaj – şi deja cu o săptămână mai târziu, cu oca­zia „demonstraţiei de luni“, la Leipzig s-au adunat 150.000 de oa­meni.

9 noiembrie 1989:

o eroare politică a provocat căderea Zidului

9 noiembrie 1989 a fost o zi gri de toamnă la Berlinul de Est: nimeni n-a putut pre­simţi atunci că în acea zi avea să se pră­bu­şească Zidul. La o conferinţă de presă, Günther Schabowski, membru al biroului politic al partidului socialist unic, raporta despre evenimentele la cea de-a 10-a se­siune a biroului politic, când o jurnalistă i-a pus o întrebare în legătură cu noua le­ge a RDG privind regimul călătoriilor. În­trebat de când va fi aplicabilă această nor­mă, Schabowski a răspuns cu celebrele cu­vinte: „După câte ştiu eu, este valabilă ime­diat, fără întârziere“. A trecut cu ve­derea termenul prevăzut iniţial şi astfel a in­trat în istorie. În acea seară mii de ber­linezi s-au repezit la punctele de trecere a frontierei. Şi după ce frontierele au fost deschise cu adevărat – la început, gră­ni­cerii nu erau informaţi despre noua si­tuaţie –, oamenii din cele două părţi ale Berlinului s-au îmbrăţişat euforic. În acea noapte s-a deschis nu numai Zidul între Berlinul de Vest şi cel de Est. În această noap­te s-a netezit şi drumul spre reu­ni­fi­carea celor două state germane, pe care am sărbătorit-o, în sfârşit, în data de 3 oc­tombrie 1990.

* Werner Hans Lauk este ambasadorul Republicii Federale Germania în România.