Germania: Martin Schulz o acuză pe Angela Merkel de aroganță şi atac la democraţie

E.b. | 25.06.2017

Social-democratul Martin Schulz a atacat-o dur duminică pe Angela Merkel, pe care o acuză de "aroganță" și de "atac la adresa democrației".

Pe aceeași temă

 

 

Asta cu trei luni înaintea alegerilor legislative în care, potrivit sondajelor, ar urma să fie învins fără drept de apel de actualul cancelar al Germaniei, informează AFP, preluată de Agerpres.

 

"Vom arăta foarte clar că de partea cealaltă nu există nimic", a declarat Schulz în fața delegaților partidului său social-democrat (SPD), reuniți la Dortmund (vest) unde urmează să adopte programul legislativ pentru scrutinul din 24 septembrie. "Vă avertizez: cel mai mare pericol este aroganța puterii. Oamenii o simt", li s-a adresat fostul președinte al Parlamentului European conservatorilor lui Merkel, aflată la putere din 2005 și care candidează pentru un al patrulea mandat consecutiv.

 

Schulz i-a reproșat totodată rivalei sale că "reduce la tăcere în mod sistematic dezbaterile pe tema viitorului țării", cum ar fi problema pensiilor, calificând această atitudine drept "atac la adresa democrației".

 

Într-un discurs care a durat aproape o oră și jumătate, Schulz a fost în câteva rânduri combativ și abraziv cu cancelarul Merkel, care are în fața lui Schulz un avantaj de aproape 15 puncte procentuale, potrivit unui ultim sondaj publicat duminică (39% pentru Merkel, față de 25% pentru Schulz).

Schulz a trecut prin toatele punctele programului său, care urmează să fie supus duminică după-amiază votului delegaților social-democrați, promițând o reducere a impozitelor pentru muncitori și reprezentanții clasei de mijloc, o mai mare presiune fiscală asupra celor mai bogați și învățământ gratuit.

 

Fostul președinte al legislativului european s-a mai angajat să legalizeze căsătoriile între persoanele de același sex, lucru pe care conservatorii lui Merkel refuză să-l facă, condiționând chiar o eventuală participare la orice formulă de coaliție de guvernare după alegerile federale din septembrie de legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex.

 

"Nu voi semna niciun acord de coaliție în care nu figurează dreptul tuturor la căsătorie", a insistat Schulz, al cărui discurs a fost îndelung aplaudat de cele câteva mii de delegați și militanți ai partidului reuniți la Dortmund.

 

În discursul său, Schulz nu l-a uitat nici pe președintele american Donald Trump. Potrivit DPA, comentariile lui Schulz pe această temă sunt o replică la declarațiile îndelung comentate făcute de Angela Merkel după summitul G7 din Taormina (Sicilia, Italia) din mai, în care a spus că "vremurile în care ne puteam baza total unii pe alții au cam trecut", ceea ce a fost interpretat drept o aluzie la Trump.

 

Comentând declarațiile lui Merkel, Schulz a declarat duminică: "La fel de bine ar fi putut spune următoarele: Nu știm deocamdată dacă ne putem baza pe Statele Unite. Dar știm cu certitudine — și nu doar de la ultimul summit NATO sau de la summitul din Taormina — că nu ne putem baza pe imprevizibilul președinte Donald Trump". 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22