Germania suspendă procedura de certificare a gazoductului Nord Stream 2

Laurentiu Gheorghe | 16.11.2021

Agenţia Federală a Reţelelor din Germania a anunţat marţi suspendarea procedurii de aprobare a Nord Stream 2, gazoductul dintre Rusia şi Germania pe sub Marea Baltică, invocând un obstacol juridic,

Pe aceeași temă

„În urma unei examinări amănunţite a documentaţiei, Bundesnetzagentur a concluzionat că nu este posibilă certificarea operatorului gazoductului Nord Stream 2 decât dacă această societate este organizată sub o formă juridică în conformitate cu legislaţia germană", explică Agenția federală într-un comunicat, citatt de AFP, DPA şi EFE.

Certificarea Nord Stream 2, controlat de gigantul de gaze rusesc Gazprom, este unul dintre ultimii paşi înainte de punerea în funcţiune a gazoductului, notează AFP.

În lipsa acestei aprobări, gazoductul care transportă gaze naturale ruseşti direct în Europa Occidentală prin Germania, fără a mai trece prin Ucraina, nu poate începe să funcţioneze, de teama sancţiunilor, conform EFE.

Şeful companiei de energie a Ucrainei, Naftogaz, Iuri Vitrenko, a salutat decizia agenţiei de reglementare germane. Reuters aminteşte că Ucraina a avut succes în demersul său de a deveni parte a procesului de consultare în vederea certificării gazoductului.

"Bună", a răspuns Vitrenko într-un mesaj transmis Reuters care l-a întrebat ce părere are despre decizia BNetzA. "Acesta este un punct de vedere important, care sugerează că agenţia germană ne împărtăşeşte opinia că certificarea nu poate fi aplicată gazoductului exclusiv în Germania, ci trebuie aplicată în ansamblu, pentru întreaga conductă, de pe teritoriul Federaţiei Ruse şi până pe teritoriul Germaniei", a apreciat oficialitatea ucraineană.

Programat iniţial să fie dat în exploatare în 2019, gazoductul Nord Stream 2 a suferit numeroase întârzieri după ce SUA au ameninţat că vor penaliza companiile care se vor implica în construcţia acestei conducte.

Situaţia s-a schimbat după ce presedintele american Joe Biden a decis să elimine unele sancţiuni, în luna mai a acestui an când a fost convenit un acord cu Germania, care a avertizat că va reacţiona dacă Rusia va încerca să folosească energia drept o armă împotriva Ucrainei, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22