Pe aceeași temă
Misiunea are în vedere, printre altele, desfășurarea a 1.200 de militari, informează EFE, citat de Agerpres.
Se are în vedere trimiterea unei fregate, care va contribui la protejarea portavionului francez Charles de Gaulle, precum și efectuarea de zboruri de recunoaștere cu avioane Tornado și folosirea avioanelor de alimentare pentru a furniza combustibil bombardierelor franceze.
Ministrul german al Apararii, Ursula von der Leyen, s-a declarat luni deschisa participarii trupelor siriene la lupta internationala impotriva Statului Islamic, alaturandu-se astfel pozitiei exprimate de Franta.
"Exista parti din trupele din Siria pe care le putem include in lupta cu gruparea terorista, asa cum in Irak a avut loc cu succes formarea de trupe local", a declarat Ursula von der Leyen, duminica seara, la postul public de televiziune ZDF, arata Hotnews. Ea a insistat insa ca "nu va exista viitor cu (Bashar al-) Assad, aceasta este clar".
Purtatoarea de cuvant a guvernului, Christiane Wirtz a reafirmat de asemenea luni ca "nu va exista cooperare cu Assad si nu va exista cooperare cu trupe sub Assad. Aceasta este pozitia guvernului german", a subliniat ea.
***
După ce a promis 650 de militari care să ajute operațiunile militare ale Franței în Mali, armata germană a anunțat duminica intenția de a trimite alți 1.200 de militari în Siria, pentru a ajuta Parisul în campania împotriva organizației jihadiste Statul Islamic (SI).
"Din punct de vedere militar, numărul soldaților necesari pentru a asigura funcționarea avioanelor și a navelor ar trebui sa fie în jur de 1.200", a declarat șeful Statului Major al armatei germane, generalul Volker Wieker, în ediția de duminică a cotidianului Bild, interviu preluat de Agerpres.
Potrivit generalului Volker Wieker, între patru și șase avioane de recunoaștere Tornado ar urma să fie trimise pentru a participa la această misiune. Avioanele vor fi staționate în două baze diferite. "Avem discuții în acest sens cu Turcia și Iordania în legătură cu bazele aeriene de la Incirlik și Amman", a mai spus Volker Wieker, citat de Agerpres.
Măsura face parte din setul suplimentar promis miercuri, când guvernul german a anunțat trimiterea în Mali a 650 de soldați care să sprijine armata franceză, implicată în lupta contra grupării jihadiste Statul Islamic în Siria.
"Doresc ca Germania să se poată angaja mai mult în lupta contra Daesh (acronimul arab pentru Statul Islamic) în Siria și Irak", a declarat Francois Hollande miercuri, în timpul conferinței de presă de după întrevederea cu Angela Merkel.
"Atunci când președintele mă invită să reflectez la responsabilitățile suplimentare pe care ni le putem asuma, pentru mine este o adevărată misiune și vom reacționa rapid", a declarat Angela Merkel, la Paris.
Context
Jean-Yves Le Drian, ministrul francez al Apărării, a invocat pe 17 noiembrie, pentru prima dată in istoria Uniunii, clauza de asistență mutuală din tratate UE, solicitându-le partenerilor săi ajutor militar și de alt tip în misiunile din Orientul Mijlociu și Africa.
Miercuri, ministrul Drian a anunțat că toți cei 27 de parteneri ai Franței din interiorul Uniunii Europene (UE) vor aduce un sprijin militar, direct sau indirect, pentru operațiunile externe franceze.
Fiecare dintre celelalte 27 de țări (din UE) a decis să aducă un sprijin Franței, fie sub forma unei contribuții directe în teatrul de operațiuni sirian, fie sub forma unui sprijin indirect pentru operațiunile noastre din Levant sau a unui sprijin indirect în alte teatre de operațiuni unde sunt angajate forțele franceze', a declarat oficialul francez.
El nu a precizat însă natura acestui ajutor solicitat de Paris după atentatele teroriste de la 13 noiembrie din capitala franceză, soldate cu 130 de morți și peste 350 de răniți. Aceste atentate au fost revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic, care controlează suprafețe întinse în Irak și Siria.