Hollande dupa vizita lui Assad la Moscova: Nu trebuie consolidat regimul de la Damasc

I. P. | 21.10.2015

Președintele francez François Hollande a afirmat miercuri, după ce Bashar al-Assad l-a vizitat la Moscova pe Vladimir Putin, că trebuie evitată consolidarea poziției liderului sirian.

Pe aceeași temă

 

“Nimic nu trebuie făcut pentru a-l consolida pe Bashar al Assad deoarece având în vedere problema, aceasta nu poate fi soluția”, a declarat președintele francez în cursul unei conferințe de presă cu omologul său din Mali Ibrahim Boubacar Keita, în vizită de stat în Franța.

 

“Vreau să cred că președintele Putin l-a convins pe Bashar al-Assad să se angajeze pentru mai multă tranziție politică și să părăsească locul cât mai curând posibil. Cred că acesta trebuie să fie sensul acestei întrevederi”, a apreciat el, în replică la o întrebare privind această vizită.

 

“Intervenția rusă nu are sens decât dacă luptă împotriva Daech (Statul Islamic, SI) și permite să existe o tranziție politică. Dacă a avut ca obiectiv salvgardarea regimului Bashar al Assad, nu ar putea fi o soluționare a problemei siriene”, a declarat președintele francez.

 

Miercuri, după dezvăluirea întrevederii între Putin și Assad, Moscova a anunțat o reuniune a patru țări privind situația din Siria ce va avea loc vineri la Viena și la care Franța nu va fi reprezentată.

 

La reuniune vor participa, potrivit Ministerului rus de Externe, șefii de diplomație rus și americană, Serghei Lavrov și John Kerry și omologii lor saudit Adel al-Jubeir și turc Feridun Sinirlioglu. Vizita președintelui sirian la Moscova a survenit în timp ce campania aviației rusești a intrat în a patra săptămână cu noi raiduri ce au lovit în ultimele 24 de ore 83 de ținte ale unor grupări 'teroriste', potrivit Moscovei.

***

La trei saptamani de la inceputul loviturilor aeriene in Siria, presedintele Bashar al-Assad a zburat la Moscova, marti seara, pentru o intalnire cu omologul sau rus Vladmiri Putin. Este prima calatorie in afara granitelor pentru Assad de la izbucnirea razboiului civil, in 2011.

 

Kremlinul a pastrat discretia si abia in aceasta dimineata a transmis public faptul ca Assad si Putin s-au intalnit la Moscova, potrivit Reuters.

 

Intens contestat de Occident, care il acuza de crime impotriva propriului popor, Bashar al-Assad a tinut sa isi exprime “uriasa recunostinta” pentru “intreaga conducere” rusa pentru asistenta militara acordata.

 

“Fara deciziile si actiunile voastre terorismul, aflat in extindere in regiune, ar fi inghitit o zona mult mai larga”, a spus Assad, subliniind faptul ca interventia rusa respecta dreptul international.

 

Presedintele sirian ar fi spus, in final, ca actuala criza din tara sa are nevoie de o rezolutie politica.

 

“Desigur ca intregul popor sirian vrea sa ia parte la deciziile ce privesc soarta statului. Terorismul este un obstacol real la o solutie politica”, a mai spus el, in prezenta lui Putin, potrivit sursei citate.

 

De cealalta parte, presedintele rus si-a declarat sustinerea pentru o solutie politica in Siria, armata rusa simtindu-se obligata sa intervina in aceasta tara pentru ca militantii islamisti reprezinta o amenintare la securitatea Federatiei.

 

“Din pacate, pe teritoriul Siriei se afla aproximativ 4.000 de oameni din fosta Uniune Sovietica care lupta impotriva fortelor guvernamentale. Fara discutie, noi nu le putem permite sa se intoarca in Rusia dupa ce au primit experienta in lupta si instructie ideologica”, a spus Putin, potrivit transcriptului emis de Kremlin.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22