Pe aceeași temă
20:36 Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al Romaniei la Munchen, are in atentie incidentul produs in cursul acestei zile intr-un centru comercial din Munchen - comunicat
"Oficiul consular roman a intreprins in regim de urgenta demersurile specifice pe langa autoritatile competente locale, in vederea obtinerii unor informatii suplimentare cu privire la circumstantele producerii incidentului si cetatenia victimelor.
In prezent, Consulatul General al Romaniei la Munchen este in asteptarea raspunsului din partea autoritatilor locale, fiind pregatit sa acorde asistenta consulara de specialitate, daca situatia o va impune", potrivit unui comunicat de presa.
Pentru acordarea asistentei consulare si preluarea operativa a solicitarilor cetatenilor romani, sunt disponibile numerele de telefon ale Consulatului General al Romaniei la Munchen : +49 89 553307 (apeluri redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center 24/24, care functioneaza in cadrul Ministerului Afacerilor Externe) si telefonul de urgenta al oficiului consular +49 1602087789.
20:22 Politia din Munchen crede ca sunt mai multi atacatori implicati; nimeni nu a fost arestat pana acum, anunta Digi 24.
20:21 AFP revine si afirma ca ar fi vorba de mai multi morti
20:15 Mai multi angajati ai mallului stau ascunsi in centrul comercial. Unul dintre acestia a povestit prin telefon pentru Reuters ca "au fost trase multe focuri de arma" si ca a vazut o singura victima a atacului, ranita grav
20:00 Cotidianul german Muencher Abendzeitung vorbeste despre un posibil bilant de 15 morti, televiziunea germana NTV despre 10 morti (Reuters)
19:54 Un mort si zece raniti in urma schimbului de focuri, anunta surse politienesti, citate de AFP
19:43 Presa germana vorbeste despre mai multi morti si raniti.
----------------
Un reprezentant al centrului comercial Munich Olympia a refuzat sa comenteze informatiile, afirmand doar "Intampinam o problema".
"Avem in acest moment o importanta interventie a politiei intr-un centru comercial", a anuntat de asemenea, pe contul de Twitter, politia din Munchen, fara a preciza cauza.
In zona a fost instituit un perimetru de securitate, sunt prezente forte de ordine si ambulante.