Pe aceeași temă
Evenimentul s-a produs la scurt timp după ce își făcuse apariția în fața reporterilor din cauza unor împușcături care s-au auzit în apropiere.
Trump s-a întors în sala presei la câteva minute și a confirmat incidentul, lăudând serviciile secrete pentru modul prompt în care au acționat și spunând că totul este sub control.
Serviciile secrete au precizat ulterior, luni noaptea, că incidentul a fost declanșat în momentul în care un bărbat de 51 de ani a abordat un ofițer al serviciilor pe Street Northwest și Pennsylvania Avenue Northwes, în apropiere de Casa Albă.
"Suspectul a abordat un ofițer și i-a spus că este înarmat. Apoi, suspectul s-a întors și a început să alerge furios către ofițer, scoțând cu mișcări lente un obiect din haină”, se arată în declarația serviciilor secrete, citată de CNN.
"Apoi s-a aplecat în postura de tragere ca și cum ar fi fost pe punctul de a deschide focul. Ofițerul serviciilor secrete l-a împușcat pe suspect”. Acesta a fost rănit și dus la spital.
CNN citează două surse din forțele de ordine care susțin însă că persoana rănită nu era înarmată.
Casa Albă nu a fost niciun moment sub amenințare și nicio persoană care beneficiază de protecția serviciilor secrete nu a fost vreo secundă în pericol, au mai transmis serviciile.
Serviciile secrete au mai transmis că va fi efectuată o anchetă referitoare la modul în care a acționat ofițerul.
Conferința lui Trump a fost întreruptă în mod excepțional. Trump a fost întrerupt în mijlocul frazei de către serviciile secrete care i-au cerut să părăsească sala de conferințe.
"Poftim?”, a reacțioant Trump în momentul în care a fost abordat de ofițer.
"Trebuie să ieșiți”, a spus agentul.
"Oh," a exclamat Trump înainte de a părăsi sala presei.
Când s-a întors în fața jurnaliștilor, întrebat dacă a fost escortat din nou în buncăr, așa cum s-a întâmplat în timpul protesteleor Black Lives Matter, președintele american a spus că a fost dus în Biroul Oval.
"Mă simt în siguranță cu Serviciile Secrete. Sunt oameni fantastici, dintre cei mai buni, foarte bine antrenați”, le-a mai spus Trump reporterilor. "Au vrut să ies puțin pentru a se asigura că totul este în regulă afară”.