Pe aceeași temă
"Niciodată nu este prea târziu pentru a face un bine", a spus candidatul, necunoscut marelui public și fără o mare experiență politică, pe noul său site de campanie, informeaza Agerpres.
Acest fost ofițer CIA, în vârstă de 40 de ani, a fost până de curând un colaborator al grupului republican din Camera Reprezentanților. Un oficial al acestui grup a afirmat luni că McMullin nu mai este angajat.
"În acest an în care americanii și-au pierdut încrederea în candidații celor două mari tabere, este timpul ca o nouă generație de lideri să apară", a scris Evan McMullin pe pagina sa de Facebook. "America merită mai mult decât ne oferă Donald Trump și Hillary Clinton", a mai spus el.
Candidatura a fost, potrivit canalului ABC, depusă de o organizație numită "Better for America", finanțată de republicanii care se opun lui Donald Trump.
Însă, fără un buget de campanie care să rivalizeze cu zecile de milioane de dolari strânse în fiecare lună de echipele Clinton și Trump, această candidatură se adaugă sutelor de candidaturi populare depuse oficial la Comisia Federală Electorală. Ea este de asemenea tardivă în calendarul prezidențial. Pentru a apărea pe buletinele de vot, candidații trebuie să se înregistreze separat pe lângă autoritățile din cele 50 de state, conform procedurilor uneori greoaie. Numeroase termene-limită sunt stabilite în lunile august și septembrie.