Pe aceeași temă
Datele nu au fost protejate de vreo parolă, a anunțat miercuri postul de televiziune olandez Zembla, conform Reuters, preluată de Agerpres.
Europol, care contribuie la cooperarea dintre polițiile din statele membre ale Uniunii Europene, nu a putut fi contactată pentru a comenta acest caz.
Potrivit canalului Zembla, directorul adjunct al Europol, Wil van Gemert, ar avea cunoștință despre acest incident.
Conform sursei citate, scurgerea de informații a fost cauzată de un fost angajat care a luat acasă dosarele, încălcând normele Europol, și care a pus datele respective pe un hard-drive conectat la internet fără a-și da seama că în acest fel conținutul devenea accesibil pentru oricine.
Informațiile astfel difuzate online se referă la 54 de diferite anchete ale poliției și includ numele și numerele de telefon ale suspecților.