Pe aceeași temă
Este o vizită istorică pentru liderul Bisericii Catolice, care s-a întâlnit cu al-Sistani în orașul Najaf, considerat sfânt de către musulmanii șiiți, în prima întâlnire dintre un suveran pontif și un lider al Islamului șiit relatează Agerpres.
Marele ayatollah l-a întâmpinat pe papă la locuinţa sa modestă din Najaf, sediul clerului şiit din Irak, în cea de-a doua zi a vizitei suveranului pontif în Irak, notează Reuters, care aminteşte că este pentru prima dată în istorie când are loc o astfel de întâlnire între un şef al Bisericii Catolice şi un lider al islamului şiit.
Cu această întrevedere în spatele uşilor închise care ar urma să dureze circa o oră, suveranul pontif întinde mâna islamului şiit după ce, în urmă cu doi ani, a semnat un document privind „fraternitatea umană” cu o mare instituţie a islamului sunnit.