ISW: Rusia nu se pregătește deocamdată să atace Ucraina din nord, prin Belarus

L. G. | 20.01.2023

Nu sunt indicii care să arate pregătirea unui atac împotriva Ucrainei în perioada imdeiat următoare în ciuda intesificării colaborării militare dintre Moscova și Minsk.

Pe aceeași temă

Rusia ar putea lansa un atac împotriva Ucrainei din Belarus mai degrabă în toamna anului 2023 se arată în cea mai recentă analiză a ISW privind mișcările trupelor rusești.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) consideră că un atac pornit din Belarus împotriva Ucrainei e puțin probabil să se producă în următoarele săptămâni în ciuda afirmațiilor oficialilor ucraineni care avertizau asupra unor atacuri iminente ale trupelor rusești venite din nord. Un moment mai favorabil ar fi în toamna acestui an, între timp Rusia putând recruta mai mulți soldați. De asemenea, întârzierea ar putea permite Rusiei să producă mai multe echipamente militare.

Intensificarea colaborării Minsk-Moscova

Kremlinul continuă să aibă întâlniri la nivel înalt cu Minskul, o activitate care ar putea crea condițiile pentru un atac rusesc împotriva Ucrainei din Belarus, deși nu neapărat și nu în următoarele săptămâni, notează ISW.

Ministrul rus al apărării Serghei Șoigu și ministrul belarus al apărării Viktor Khrenin au discutat despre o cooperare militară bilaterală, despre punerea în aplicare a unor măsuri de descurajare strategică nespecificate și despre „progresele înregistrate în pregătirea" Grupării regionale de trupe comune ruso-belaruse, în cadrul unei convorbiri telefonice de joi.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov s-a întâlnit joi cu președintele belarus Alexander Lukașenko la Minsk pentru a discuta despre o „viziune comună" ruso-belarusă privind războiul.

De asemenea, Lavrov și ministrul belarus de externe Serghei Aleinik au discutat despre modul în care Rusia și Belarus pot învinge un război hibrid occidental în curs de desfășurare împotriva statelor și au semnat un memorandum de cooperare privind „asigurarea securității biologice".

Acest memorandum ar putea fi un indiciu principal al intensificării unei operațiuni de informare rusești existente care acuză în mod fals Ucraina de dezvoltarea de arme chimice și biochimice în presupuse biolaboratoare finanțate de SUA în Ucraina, care a făcut parte din pretextul Kremlinului pentru invazia din 2022.

Manevre militare comune

Forțele rusești desfășurate în prezent în Belarus sunt supuse unor antrenamente prin rotație înainte de a fi redistribuie pentru a lupta în estul Ucrainei.

Pare mai probabil ca forțele rusești să stabilească condițiile pentru un nou atac al Rusiei asupra Ucrainei din Belarus la sfârșitul anului 2023, având în vedere rapoartele recente ale serviciilor de informații ucrainene potrivit cărora Rusia și Belarus intenționează să desfășoare exerciții majore (Zapad 2023 și Union Shield 2023), probabil în septembrie 2023.

De aceea analiștii ISW evaluează că un atac rusesc împotriva Ucrainei de pe teritoriul belarus ar putea avea loc la sfârșitul anului 2023.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22