Jumătate din populația Afganistanului, înfometată. Oficial ONU: Milioane de copii vor muri de foame

Redactia | 25.10.2021

Mai mult de jumătate din populația Afganistanului se îndreaptă spre foamete, iar lucrurile se vor înrăutăți și mai mult, a avertizat un oficial ONU.

Pe aceeași temă

Milioane de copii sunt în pericol să moară în condițiile crizei economice profunde în care se află țara.

Directorul executiv al Programului Alimentar Mondial (PAM), David Beasley, a declarat pentru Reuters că 22,8 milioane de persoane - mai mult de jumătate din populaţia de 39 de milioane de locuitori a Afganistanului - se confruntă cu o nesiguranţă alimentară acută şi se "îndreaptă către foamete", comparativ cu 14 milioane cu doar două luni în urmă.

"Copiii vor muri. Oamenii vor muri de foame. Lucrurile se vor înrăutăţi mult. Nu ştiu cum s-ar putea ca milioane de oameni, mai ales copii, să nu moară în ritmul în care mergem cu lipsa finanţării şi prăbuşirea economiei ", a declarat el în Dubai.

Afganistanul a intrat într-o criză profundă în august după ce talibanii au înlăturat guvernul susţinut de Occident, iar miliarde de dolari destinate economiei dependente de ajutor financiar au fost blocate.

Criza alimentară, agravată de schimbările climatice, era resimţită în Afganistan chiar înainte de sosirea la putere a talibanilor.

"Ceea ce estimam se întâmplă mult mai repede decât am anticipat. Kabulul a căzut mai repede decât oricine a anticipat şi economia se prăbuşeşte şi mai repede", a mai spus Beasley.

Oficialul ONU a declarat că banii alocaţi pentru ajutor pentru dezvoltare ar trebui realocaţi pentru ajutor umanitar, ceea ce unele ţări au făcut deja, sau fondurile îngheţate ar trebui canalizate prin intermediul Programului Alimentar Mondial.

"Trebuie deblocate aceste fonduri pentru ca oamenii să poată supravieţui", a mai spus el.

Programul Alimentar Mondial are nevoie de până la 220 de milioane de dolari lunar pentru a furniza parţial alimente pentru cele aproape 23 de milioane de persoane vulnerabile în condiţiile în care iarna se apropie.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22