Juncker şi Tajani s-au certat în plenul Parlamentului European: „Sunteți ridicoli!”

I.g. | 04.07.2017

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, şi Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, s-au certat marţi în Legislativul UE, în timpul unei şedinţe consacrate revizuirii preşedinţiei malteze a blocului comunitar, relatează RAI News.

Pe aceeași temă

 

„Parlamentul European este ridicol. Foarte ridicol: îi salut pe cei care şi-au dat interesul de a fi în sală. Însă faptul că aproximativ 30 de deputaţi asistă la această dezbatere demonstrează clar că Parlamentul nu este serios”, şi-a început Juncker discursul în sala aproape goală a Legislativului de la Strabourg. „Dacă (Joseph – n.r.) Muscat, (premierul maltez – n.r.) ar fi fost doamna (Angela – n.r.) Merkel, un lucru dificil de imaginat, sau domnul (Emmanuel – n.r.) Macron, mai uşor de imaginat, am fi avut o sală plină. Parlamentul este complet ridicol!”, a adăugat Juncker

 

Antonio Tajani a intervenit și i-a transmis lui Juncker: „Vă rog, domnule preşedinte, să aveţi o atitudine mai respectuoasă faţă de Parlament. Puteţi critica Parlamentul, dar nu Comisia trebuie să controleze Parlamentul, ci Parlamentul trebuie să controleze Comisia”, a insistat Tajani, în aplauzele europarlamentarilor. „Sunt prea puţini parlamentari pentru a controla Comisia. Sunteţi ridicoli”, a răspuns Juncker. „Domnule preşedinte, vă rog să aveţi altă atitudine. Noi nu suntem ridicoli. Vă rog”, i-a atras atenţia şeful PE.

 

Preşedintele Executivului UE a ameninţat că nu va mai participa niciodată la o „reuniune de acest tip”:  „Comisia se află sub controlul Parlamentului, dar Parlamentul trebuie să respecte şi preşedinţia ţărilor mici, ceea ce Parlamentul nu face. Voiam să aduc un omagiu la ceea ce a spus premierul (maltez – n.r.): a făcut o treabă excelentă, la fel ca toţi miniştrii maltezi şi ceilalţi funcţionari din Malta”, a adăugat scurt Juncker, dând apoi cuvântul europarlamentarilor. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22