Jurnalistă americană arestată în Turcia: Deocamdată nu ştim dacă este spion

E.b. | 01.09.2016

O jurnalistă americană a fost arestată de autorităţile turce şi inculpată pentru intrarea neautorizată într-o zonă militară, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat, John Kirby, citat de BBC News. "Procesul este în curs. Deocamdată nu ştim dacă este spion sau nu”, susţine Ercan Topaca, guvernatorul de Hatay.

Pe aceeași temă

 

Un oficial din Departamentul american de Stat a declarat că nu este clar de ce a călătorit femeia în Siria şi dacă arestarea sa de către autorităţile turce are vreo legătură cu profesia de jurnalist.


Statele Unite au precizat că menţin legătura cu oficialii turci în acest dosar, conform News.ro.

 

Lindsey Snell, originară din Florida, este ţinută într-o închisoare din provincia Hatay, din sudul ţării, iar oficiali consulari au vizitat-o pe 26 august, a adăugat Kirby.

 

Potrivit paginii sale de Facebook, Lindsey Snell este originară din Daytona, Florida, şi trăieşte la Istanbul.

 

Pe Twitter, femeia se descrie drept o jurnalistă şi a fost corespondent în străinătate şi producător pentru Vocativ, din martie 2014, arată pagina sa de LinkedIn.

 

Ea a absolvit Universitatea Florida şi Facultatea de Drept a Universităţii Foldham.

 

În ultimul său mesaj de pe Twitter, din 5 august, Snell a scris că a fost răpită în luna iulie, de Frontul al Nusra, un fost afiliat al-Qaida, şi că a scăpat. Ea susţine că a fost ţinută într-o peşteră de militanţi, deşi primise permisiunea să filmeze pe teritoriul din Siria pe care îl controlează aceştia.

 

“Trebuie să le cer scuze prietenilor şi colegilor pentru toată durerea şi teama pe care vi le-am provocat. Vă iubesc pe toţi şi apreciez fiecare efort făcut pentru a-mi asigura eliberarea”, a adăugat ea.

 

Snell, care s-a identificat drept musulmană, afirmă că stătea la rudele unuia dintre martirii recenţi ai grupării militante atunci când a fost arestată.

 

“Datorită situaţiei mele unice, am reuşit să îmi conving răpitorii să îmi permită să folosesc un telefon (…), ceea ce, în cele din urmă, mi-a permis să îmi plănuiesc fuga, dar care mi-a permis şi să documentez o mare parte din perioada mea de captivitate cu fotografii şi clipuri”, a adăugat ea.

 

Două zile mai târziu, ea a fost reţinută de autorităţile turce. Potrivit cotidianului proguvernamental Yeni Safak, Snell a fost arestată în apropiere de frontiera cu Siria.

 

„O jurnalistă americană a fost capturată în timp ce încerca să treacă ilegal graniţa, a fost prezentată în instanţă şi arestată. Procesul este în curs. Deocamdată nu ştim dacă este spion sau nu”, a explicat guvernatorul de Hatay, Ercan Topaca.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22