Pe aceeași temă
În urma negocierilor „substanţiale” desfăşurate marţi la Istanbul, negociatorul-șef rus Vladimir Medinski, armata rusă își suspendă activitățile militare din zona Kievului precum și din zona orașului Cernikov, situat la nord-est de capitala Ucrainei.
Comandamentul armatei ucrainene a declarat miercuri că a observat unele mişcări de retragere a unităţilor ruse dinspre Kiev şi Cernigov, „dar nu putem vorbi despre o retragere pe scară extinsă”, a declarat colonelul Oleksandr Motuzianik. De asemenea, nu au încetat bombardamentele asupra celor două oraşe.
Deşi „este prea devreme pentru a şti ce intenţii are Rusia”, aceasta îşi deplasează trupe dinspre centru către provinciile Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, „concentrându-şi eforturile principale pe încercuirea forţelor ucrainene în estul Ucrainei”, zonă în care „intenţiile ofensive ale inamicului nu au încetat”, descrie situaţia oficialul ucrainean.
Şi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a spus cu o zi înainte că trupele ruse se vor axa pe cucerirea întregii regiuni Donbas unde se află cele două republici separatiste pro-ruse. Poziţia sa a fost confirmată miercuri de o declaraţie transmisă de Ministerul rus al Apărării, în care este menţionat că trupele ruse se regrupează lângă Kiev şi Cernigov pentru a se concentra pe alte zone esenţiale şi a „elibera” complet Donbasul.
Pentru a cuceri un oraş precum capitala Kiev, mai spune colonelul ucrainean, ar fi nevoie de sute de mii de soldaţi, efective pe care Rusia nu le poate mobiliza. Inamicul a eşuat şi în încercarea de a domina regiunea strategică Odesa, unde a lansat doar mici atacuri dinspre Marea Neagră pentru a testa răspunsul trupelor ucrainene, susţine purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării.
Potrivit acestuia, Rusia „continuă să folosească arme de înaltă precizie pentru a distruge infrastructuri critice în toată Ucraina”, iar bombardiere ruse SU-34 au lansat rachete în regiunile Jitomir, Kiev, Cernigov, Harkov şi Doneţk.
Trupele ruse încearcă în continuare să cucerească oraşele Popasna şi Rubijne, din provincia Lugansk, precum şi oraşul-port Mariupol.
Potrivit unor jurnalişti ai AFP aflaţi la faţa locului, armata ucraineană a recuperat miercuri controlul asupra unei autostrăzi strategice din estul Ucrainei care leagă Harkov, al doilea cel mai mare oraş al Ucrainei, de localitatea Ciuguiv, un oraş cu circa 30.000 de locuitori situat la 50 de kilometri către sud-est.
La revenirea de la Istanbul, unde marţi a avut loc o nouă rundă de negocieri ruso-ucrainene, negociatorul rus Medinski a spus că la această sesiune de tratative, „pentru prima dată după mulţi ani, autorităţile de la Kiev şi-au exprimat voinţa de a ajunge la un acord cu Rusia”. Adică, a explicat el, ”Ucraina s-a arătat dispusă să îndeplinească principalele cereri asupra cărora Rusia a insistat în ultimii ani”, respectiv renunţarea la intrarea în NATO, la orice intenţie de a dezvolta sau achiziţiona arme de distrugere în masă şi de a găzdui pe teritoriul său baze sau contingente militare străine.
Ucraina a propus marţi Rusiei ca, în schimbul neutralităţii, să primească garanţii de securitate din partea unui grup de ţări, respectiv statele membre permanente ale Consiliului de Securitate (Rusia, SUA, Regatul Unit, China şi Franţa), plus Germania, Canada, Italia, Polonia, Israel şi Turcia. O altă propunere formulată de Kiev către Moscova este negocierea într-un termen de 15 ani a statutului peninsulei Crimeea anexată de Rusia.
Însă un acord de pace cu Rusia va trebui validat de un referendum în Ucraina. Or, consilierul preşedintelui Volodimir Zelenski şi negociator în delegaţia ucraineană, Mihailo Podoliak, a susţinut miercuri din nou că un astfel de referendum nu se poate desfăşura înainte de retragerea trupelor ruse, întrucât în Ucraina este în vigoare legea marţială, Kievul cerând aşadar Rusiei ca mai întâi să-şi retragă trupele şi abia apoi să fie pus în aplicare un asemenea acord.
La rândul său, negociatorul rus Vladimir Medinski a insistat că poziţia Moscovei cu privire la statutul Crimeii şi al provinciilor Doneţk şi Lugansk ”rămâne neschimbată”, adică recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptul la autodeterminare al celor două provincii separatiste.
Potrivit unor relatări ale presei, Rusia ar fi renunţat la cererea privind ”denazificarea” Ucrainei şi la cea privind stabilirea unui statut oficial pentru limba rusă.