Pe aceeași temă
Muratov, în vârstă de 60 de ani, a anunțat pe 7 aprilie că a fost atacat de o persoană necunoscută cu vopsea și acetonă într-un compartiment de tren.
„M-au atacat cu vopsea în ulei cu acetonă în compartiment. Ochii mei ard teribil. O rută de tren de la Moscova la Samara. Miroase a ulei peste tot în vagon. Plecarea a întârziat deja cu 30 de minute. O să încerc să mă spăl”, a afirmat jurnalistul pe canalul de Telegram al Novaia Gazeta.
Dmitri Muratov a mai spus că atacatorul i-a strigat înainte de atac: „Muratov, uite una pentru băieții noștri”.
SUA afirmă că Kremlinul s-a aflat în spatele atacului asupra laureatului Nobel
The Washington Post citează joi un oficial anonim din cadrul comunității de informații a SUA care afirmă că serviciile americane au ajuns la concluzia că serviciile de informații ale Rusiei, controlate de Kremlin, s-au aflat în spatele atacului asupra lui Dmitri Muratov.
„Statele Unite pot confirma că serviciile rusești de informații au orchestrat atacul din 7 aprilie asupra redactorului-șef al Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, în care acesta a fost stropit cu vopsea roșie ce conținea acetonă”, a declarat oficialul pentru jurnaliștii de la Washington Post.
Lui Muratov i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace anul trecut, acesta fiind laureat alături de jurnalista filipineză Maria Ressa, pentru „lupta lor curajoasă pentru libertatea de exprimare” în Rusia, respectiv Filipine.
Jurnalistul rus a fost onorat pentru munca sa la Novaia Gazeta, publicație pe care a fondat-o în 1993 și care s-a remarcat prin promovarea valorilor democratice și a libertății de exprimare, în pofida reprimării tot mai dure a presei care a avut loc în Rusia în ultimii ani.
Dmitri Muratov și-a donat medalia Nobel
Novaia Gazeta, ultimul ziar independent important din Rusia după ce autoritățile de la Moscova au închis pe rând canalele mass-media pe care le controlau în urma declanșării invaziei în Ucraina, a anunțat pe 28 martie că își suspendă activitatea până la încheierea războiului.
Conducerea ziarului a luat decizia după ce a primit mai multe avertismente de la Roskomnadzor, autoritatea rusă de monitorizare a mass-media, în care era înștiințată de încălcarea legii privind marcarea „agenților străini” în articolele sale.
Novaia Gazeta a rupt însă tăcerea pe 12 aprilie pentru a publica o investigație despre atacul asupra redactorului său șef, afirmând că acesta a fost atacat de un naționalist rus în vârstă de 41 de ani numit Nikolai Trifonov.
Jurnaliștii de la Novaia Gazeta au reușit să îl identifice pe bărbat cu ajutorul unei fotografii făcute de Muratov bărbatului înainte ca acesta să apuce să fugă după atac.
Novaia a mai scris că un al doilea bărbat care a filmat incidentul a fost arestat a doua zi. Înregistrarea video făcută de acesta a fost publicată pe un canal de Telegram numit „Uniunea parașutiștilor Z” cu mesajul „Vom veni după voi toți, aveți răbdare doar!!!”.
Dmitri Muratov anunțase pe 22 martie că își donează medalia Nobel primită pentru a fi scoasă la licitație pentru ajutorarea refugiaților ucraineni.