L. Austin: Afirmaţiile ministrului rus de externe despre al treilea război mondial, periculoase

Redactia | 27.04.2022

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a criticat sever marţi un avertisment formulat anterior de ministrul rus de externe Serghei Lavrov cu privire la un posibil al Treilea Război Mondial.

Pe aceeași temă

Lavrov a vorbit și despre o eventuală utilizare a armelor nucleare, relatează DPA.

„Am spus de nenumărate ori că genul ăsta de retorică este foarte periculos şi inutil. Nimeni nu vrea să vadă declanşându-se un război nuclear”, a afirmat Austin la finalul unei conferinţe internaţionale privind furnizarea de arme Ucrainei, care a avut loc la baza aeriană americană din Ramstein, Germania.

„Retorica periculoasă este în mod clar inutilă. Şi ceva în care noi nu ne vom angaja”, a adăugat secretarul american al apărării.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat luni Occidentul să nu subestimeze riscul ridicat al unui război nuclear în legătură cu Ucraina, spunând că NATO este considerată ca angajată "de fapt" într-un război prin procură cu Rusia, furnizând arme Kievului, potrivit Reuters.

Exprimându-se într-un lung interviu acordat televiziunii publice, şeful diplomaţiei ruse a mai declarat că miezul unui eventual acord care să pună capăt conflictului în Ucraina ar depinde în mare parte de situaţia militară pe teren.

Întrebat despre importanţa de a se evita un al Treilea Război Mondial şi comparaţia cu criza rachetelor cubaneze din 1962 - un vârf al tensiunilor între SUA şi Uniunea Sovietică - el a susţinut că Rusia face totul pentru a menţine principiul de a nu recurge la arma nucleară.

„Nu vreau să alimentez acest risc în mod artificial. Multora le-ar plăcea asta. Pericolul este grav, real. Şi noi nu trebui să-l subestimăm”, a spus Serghei Lavrov.

Rusia descrie drept o „operaţiune militară specială” ofensiva sa în Ucraina, pe care Kievul şi ţările occidentale o consideră invazie.

Pronunţându-se în favoarea acţiunilor Moscovei, Lavrov a reproşat Washingtonului o lipsă de dialog. „SUA aproape au încetat orice contact pur şi simplu pentru că noi am fost obligaţi să-i apărăm pe ruşii din Ucraina”, a afirmat el, reiterând unul dintre motivele Moscovei pentru a-şi justifica ofensiva.

Serghei Lavrov a denunţat de asemenea livrările occidentale de arme sofisticate, vehicule blindate şi drone performante Ucrainei, spunând că vede în aceasta o provocare destinată să prelungească conflictul mai degrabă decât să-i pună capăt.

„Aceste arme vor fi o ţintă legitimă pentru armata rusă care acţionează în cadrul operaţiunii speciale”, a declarat el.

„Depozite de stocare din vestul Ucrainei au fost vizate nu numai o dată de armata rusă. Cum se poate altfel?”, a adăugat ministrul rus de externe.

„NATO, de fapt, este angajată într-un război cu Rusia printr-un intermediar şi ea îl înarmează pe acest intermediar. Aceasta înseamnă război”, a declarat Lavrov, potrivit media ruse, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Serghei Lavrov a estimat de altfel că Kievul nu negociază de bună credinţă cu Moscova, adăugând că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, fost actor, ar prefera „să amuze galeria” decât să se ocupe de negocieri, conform afirmaţiilor sale, citate de Reuters.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22