Pe aceeași temă
Într-un discurs pe care l-a susţinut la Bruxelles, miliardarul american de origine ungară l-a acuzat pe premierul populist ungar de construirea unui ”stat mafiot” în Ungaria, conform The Associated Press, preluată de News.ro.
El a folosit acest termen care se bucură de popularitate în rândul criticilor lui Orban. Aceştia consideră că premierul conduce un sistem politic tot mai autoritarist şi mai corupt, în care el şi cercul său restrâns se îmbogăţesc tot mai mult, adesea din fonduri europene.
Soros i-a lăudat pe ungurii care au oorganizat în ultimele luni demonstraţii în stradă, în apărarea Universităţii Central Europene (CEU), o universitate pe care Soros a înfiinţat-o în 1991 cu scopul de a consolida statul de drept în regiune.
Fidesz, partidul lui Orban, a adoptat în aprilie o nouă lege care ameninţă existenţa acestei instituţii la Budapesta.
”Sunt plin de admiraţie faţă de modul curajos în care poporul ungar a rezistat înşelăciunilor şi corupţiei mafiei de stat pe care Orban a creat-o”, le-a spus Soros unor decidenţi şi lideri economici, în acest discurs la Forumul Economic de la Bruxelles.
Un purtător de cuvânt al Guvernului ungar, Zoltan Kovacs, a apreciat că aceste declaraţii ale miliardarului dezvăluie că acesta ”are propria agendă politică”.
”Cine este exact George Soros şi ce avem noi a face cu Europa şi soarta ei? De ce trebuie ca ceea ce spune el să aibă vreo greutate? Reprezentanţii democratic aleşi ai statelor membre vor decide”, a spus Kovacs.
Soros, în vârstă de 86 de ani, un supravieţuitor al Holocaustului originar din Ungaria, s-a afirmat drept una dintre figurile mondiale cel mai urâte de populişti şi naţionalişti.
Ei denunţă susţinerea pe care el o acordă cauzelor liberale - inclusiv drepturilor LGBT, femeilor şi refugiaţilor - şi prezintă specualaţiile sale financiare drept cauza suferinţei multora în urma crizei financiare.
Admiratorii lui Soros îl laudă din cauza numeroaselor cauze bune pe care le-a susţinut şi consideră că este folosit ca un ţap ispăşitor de către politicieni autoritarişti, relevând paralele tulburătoare înttre limbajul folosit împotriva lui şi al unor teorii ale conspiraţiei antisemite din trecut.
Orban l-a prezentat pe Soros la sfârşitul lui aprilie, în Parlamentul European (PE), drept un ”speculant financiar (...) care acum atacă Ungaria”.
Soros a deplâns modul în care Orban l-a transformat în ”ţinta unei campanii de propagandă neîncetată”.
”El se prezintă în rolul de apărător al suveranităţii Ungariei, iar pe mine ca pe un speculant dubios al valutei care-şi foloseşte banii ca să inunde Europa, dar mai ales Ungaria natală, cu imigranţi ilegali în cadrul unui complot vag dar nefast”, a declarat Soros la Bruxelles.
”Nu asta sunt. Eu sunt mândrul fondator al Universităţii Central Europene care, după 26 de ani, a ajuns să se afle între cele mai bune 50 de universităţi din lume în multe ştiinţe sociale”, a subliniat miliardarul.