Pe aceeași temă
Demisia influentului guvernator al regiunii Dnepropetrovsk, Igor Kolomoiski, a relansat discuția despre oligarhia la ucraineni. Unii cer suprimarea „clasei” oligarhilor, alții spun că aceasta a jucat un rol pozitiv care nu s-ar fi încheiat.
După recenta demisie a guvernatorului regiunii Dnepropetrovsk, Igor Kolomoiski, la Kiev se vorbește tot mai mult despre ofensiva structurilor statului împotriva pozițiilor oligarhilor, care controlează o mare parte din economia Ucrainei și au o influență copleșitoare asupra vieții politice. În mediile diplomatice de la Kiev, iar de acolo în cele ale analiștilor și ale ziariștilor, s-a vorbit chiar despre posibilitatea conturării unei politici anti-oligarhi și anti-corupție, inspirată de modelul românesc.
Amenințarea reprivatizării activelor
Pe culoarele puterii se vorbește de ceva vreme de revizuirea parțială a rezultatelor privatizărilor. Rada Supremă a creat chiar o comisie parlamentară specială pentru problemele privatizărilor care a anunțat, la începutul lunii martie, că intenționează să analizeze legalitatea unor privatizări importante și a pronunțat: UkrRudProm, UkrTelekom și KievEnergo. De subliniat că nu instanța de judecată se va pronunța, ci o comisie politică, ceea ce confirmă teză potrivit căreia actuala putere vrea să revizuiască rezultatele procesului de privatizare de la începutul anilor 2000. Activitatea acestei comisii ar putea, deci, să-i privească direct pe oligarhii Rinat Ahmetov, Igor Kolomoiski și Viktor Pinciuk. De altfel, revizuirea privatizărilor a fost unul dintre punctele importante de pe agenda Maidanului, pe care actuala putere de la Kiev a promis că-l va satisface. Confirmarea că tema n-a dispărut de pe agendă a venit chiar de la președintele Petro Poroșenko, fostul „rege al ciocolatei”, la rândul lui oligarh, care a vorbit tot mai des în ultima perioada despre necesitatea de-oligarhizării Ucrainei.
RINAT AHMETOV
Două țări, două oligarhii
Oligarhia în Ucraina are specificul ei. Termenul și întregul proces de creare a oligarhiei datează de la începutul anilor 2000, sursa de inspirație fiind Rusia. Spre deosebire de marele vecin din est care, odată cu venirea lui Vladimir Putin la putere, a consolidat controlul statului asupra oligarhilor, în Ucraina oligarhii rămân ancorați în modelul „Kremlin 1996-1999”, periodă în care mai multe grupări își disputau la Moscova influența asupra scenei politice. Ceea ce a rezultat, chiar dacă era departe de standardele democratice occidentale, era mult mai aproape de ele decât ce a urmat în Rusia. Diferența dintre Ucraina și Rusia nu este doar de resurse energetice care i-au permis lui Putin să propună trocul renunțați la libertate pentru o relativă bunăstare, ci, mai ales, de cultură politică diferită. Dacă în Rusia fundamentele culturii politice vin din Bizanț și Imperiul mongol, cultura politică din Ucraina se inspiră din cea poloneză medievală, deci occidentală. Cazacii, de la ale cărei tradiții se revendică elita de azi, au gravitat pe orbita Marelui Ducat Polono-Lituanian și nu a Marelui Cnezat al Moscovei. De aici și ethosul politic cu totul diferit al ucrainenilor de al rușilor.
Kolomoiski
Potrivit Forbes, Igor Kolomoiski are o avere cifrată la 1,4 miliarde $ SUA, ocupând locul al treilea în clasamentul celor mai bogați ucraineni, după Rinat Ahmetov și Viktor Pinciuk. Kolomoiski are cea mai solidă bancă din Ucraina, Privat Bank, și controlează alte active importante în sectoarele bancar, media (proprietar al canalelor tv 1+1 și 2+2), industria aviației, petrol și gaz. În industria prelucrării petrolului deține UkrTatNaft’, NefteHimik, Prikarpia, Halici, stațiile de benzină UkrNeft’ și Avias. Mai are importante active în minerit și industria alimentară. Este proprietar al clubului de fotbal Dnepr. După ce în martie 2014 a fost numit guvernator al regiunii Dnepropetrovsk, el a finanțat mai multe batalione de voluntari care luptă împotriva separatiștilor pro-ruși în Donbass, dintre care cel mai cunoscut este Dnepr 1, comandat de Iuri Berez, ales deputat în Radă pe listele Frontului Popular al premierului Arseni Iațeniuk. În multe afaceri acționează în tandem cu Ghennadi Bogoliubov, locul 4 în clasamentul Forbes, cu 1,3 miliarde $. Deși deține pachete mici de acțiuni, prin oamenii săi și prin scheme doar de el știute, Kolomoiski controlează importante companii de stat.
Igor Kolomoisky
Pretextul
Campania anti-oligarhi avea nevoie de un pretext. Acesta a fost oferit de Igor Kolomoiski, guvernatorul regiunii Dnepropetrovsk și reprezentant de seamă al oligarhiei ucrainene. Totul a început de la o înregistrare video postată pe site-ul Svoboda (Libertatea), post de radio american, care emite în limba ucraineană. Este filmat un grup de bărbați, îmbrăcați în uniforme militare, ce transportă diverse cutii, arme de foc, la sediul companiei UkrTransNaft, care controlează întreaga rețea de conducte petroliere. Compania fusese condusă de un apropiat al lui Kolomoiski, Lazorko, ce tocmai a fost schimbat din funcție de guvern. După cum se vede pe înregistrare, în fruntea acestui grup înarmat era însuși Kolomoiski care a fost întrebat de ziaristul Svoboda, ce face noaptea cu arma în mână la sediul unei companii de stat din Kiev. La această întrebare legitimă, oligarhul din Dnepropetrovsk răspunde răstit că rușii s-au infiltrat, că toți vor să i-o „tragă” lui Kolomoiski, că el vrea să elibereze compania de „sabotorii ruși”, în vreme ce jurnalistul de la Svoboda stă ca prostul „de șase”, când alții îi violează nevasta. A mai spus oligarhul și alte lucruri despre postul de radio american, lucruri pe care însă nu le suportă hârtia.
UkrTransNaft chiar dacă pare o companie obscură este, în realitate, foarte importantă controlând rețeaua de conducte prin care este transportat petrolul și produsele rafinate din petrol. La 19 și 20 martie, Kolomoiski în fruntea unui detașament militar privat a încercat să blocheze schimbarea conducerii companiei. Asediul a eșuat. Luni, 23 martie, conflictul s-a reaprins în fața biroului companiei UkrNafta, principalul producător de petrol și gaz din Ucraina, unde de această dată garda înarmată a lui Kolomoiski a încercat să blocheze accesul noii conduceri numite de Ministerul Energiei. Ministrul de Interne și directorul SBU, principalul serviciu de securitate, au reacționat cerând dezarmarea în evacuarea formațiunii para-militare a lui Kolomoiski.
Epilogul crizei s-a consumat joi, 26 martie, când în cadrul unei conferințe de presă la care a participat președintele Poroșenko, Kolomoiski și-a anunțat demisia din funcția de guvernator al regiunii Dnepropetrovsk. Președintele i-a mulțumit pentru că într-un moment greu pentru țară, Kolomoiski și-a asumat o mare responsabilitate, preluând conducerea unei regiuni sensibile, situată nu departe de Donbass. În ciuda scandalului care a provocat demisia oligarhului, nu se poate nega rolul pozitiv jucat de acesta în stabilizarea situației din sudul Ucrainei, într-un moment dramatic pentru istoria acestei țări.
Preşedintele ucrianean Petro Poroşenko şi fostul guvernator al regiunii Dnepropetrovsk, Igor Kolomoiski
Ceea ce nu face mai puțin gravă acțiunea lui Kolomoiski de căpușare a unei firme de stat. Concret era vorba mai degrabă de ștergerea urmelor unei acțiuni ample de sustragere din rețeaua de conducte a petrolului tehnologic. Fostul director al UkrTransNaft, Lazorko a cerut ministrului Energiei Iuri Prodan să aprobe evacuarea petrolului tehnologic din conducte și înlocuirea lui cu apă sau cu amestec de azot, pe motiv că nu s-a mai tranzitat de doi ani țiței prin cea mai mare parte a rețelei de conducte. Presa de la Kiev a dezvăluit că între 1/3 și 1/2 din petrolul tehnologic fusese deja sustras din conducte, astfel că mai rămăsese doar problema acoperirii furtului în acte. Parte a petrolului tehnologic fusese deja prelucrat la un preț de trei ori mai mare de concernul lui Kolomoiski și depozitat pentru sume de câteva ori mai mari, de același Kolomoiski. Era o schemă clasică pentru Ucraina, dar nu doar pentru ea, de căpușare a unor companii ale statului. În cazul concret al UkrTransNaft, cantitățile furate trebuie să fi fost foarte mari, însă nimeni nu se încumetă să aproximeze valoarea daunelor.
Ce-i de făcut?
Cei care afirmă că Euro-Maidanul n-ar fi învins fără susținerea unora dintre oligarhii ucraineni au probabil dreptate. Resursele consumate în centrul Kievului, de la bucătăriile de campanie până la corturi, saci de dormit etc proveneau, s-a spus atunci, din donațiile generoase ale oligarhilor, nemulțumiți că președintele Viktor Ianukovici a întors spatele UE, aruncându-se în brațele Rusiei. În felul acesta, Ianukovici încălca axioma de politica externă a Ucrainei. Vreme de două decenii, Kievul navigase între Moscova și Bruxelles/Washington, încercând, și o bună bucată de timp a și reușit, să obțină dividende atât din relația cu Vestul cât și din cea cu Estul. Baletul însă a sfârșit prin a enerva pe mai toată lumea, americanii acuzând Ukraian fatigue, după prestația modestă a liderilor Revoluției portocalii, care s-au remarcat prin certuri nesfârșite, iar franco-germanii preferând ca Rusia să le ia Ucraina de pe cap, și să rezolve în felul în care dorește problema. Înainte de summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius (noiembrie 2013), lucrurile s-au complicat însă pentru toată lumea din cauza încăpățânării poporului ucrainean. Cel puțin a unei părți a lui.
Spre deosebire de România unde Vestul pare să fi susținut campania de stârpire a oligarhiei (una mult mai subțire decât suratele ei din Est, Ucraina și, mai ales, Rusia), punând accent pe lupta împotriva corupției, în Ucraina, țară aflată în afara clubului euro-atlantic, vreme de un an după victoria forțelor pro-occidentale la Kiev, partitura a fost cu totul alta, de atragere a oligarhilor în tabăra pro-occidentală. Cu atât mai mult cu cât noul președinte ales încă din primul tur, Petro Poroșenko e considerat un oligarh. La rândul său, Poroșenko a salutat rămânerea în politică și a altor oligarhi ucraineni.
Dacă Rusia a repurtat victorii militare pe fronturile din Donețk și Lugansk, ea a pierdut pe toată linia în tentativa de atragere a celor mai bogați ucraineni.
Cea mai importantă figură din anturajul fostului președinte Ianukovici, miliardarul Rinat Ahmetov, în fond unul dintre autorii proiectului politic „Ianukovici - președinte”, a fost neutru în vremea Maidanului, iar după unele vizite la Moscova și finanțări ale milițiilor pro-ruse, a intrat în conflict cu liderii separatiștilor, fiind nevoit să părăsească Donețk-ul.
Pierderea Crimeei, războiul din Donbass, închiderea pieței rusești, criza socială și economică, toate acestea au reconfigurat clasamentul celor mai bogați oameni din Ucraina. Ahmetov a sărăcit dramatic, ajungând de pe locul 88 Forbes, al miliardarilor planetei, pe un modest 201, cu doar 6,7 miliarde dolari SUA. Situația averii lui e cea mai complicată, principalele active aflându-se în Donbass-ul controlat de separatiștii pro-ruși, care-l amenință cu naționalizarea. Iar UkrTelekom și KievEnergo vor face obiectul tentativei de revizuire a privatizărilor, cum a anunțat deja comisia parlamentară.
În condițiile în care tot mai mulți ucraineni sunt dezamăgiți de performanțele puterii instalate anul trecut la Kiev, căderea capului unui oligarh, a celui mai puternic oligarh, ar putea oferi un spectacol grandios opiniei publice și timp câștigat echipei lui Poroșenko. Numai că astfel acțiuni pot destabiliza dramatic Ucraina.
Pe locul doi în clasamentul celor mai bogați ucraineni se află în continuare Viktor Pinciuk, cu 1,5 miliarde $ SUA, care controlează holdingul Startlight Media ce deține canalele de televiziune STB, ICTV, M1, M2 și QTV. Pinciuk are importante active în industria metalurgică, de la fabricarea de conducte și până la combinate pentru îmbogățirea minereului. Cea mai mare parte a averii a strâns-o în vremea președintelui Leonid Kucima al cărui ginere este.
Pe locul 5 se află Iuri Kosiuk, cu 1,1 miliarde, un apropiat al președintelui Poroșenko, care a retrogradat din clubul miliardarilor, Forbes cifrându-i averea la doar 750 milioane. Cei doi deține active importante în industria alimentară, principala piață de desfacere pentru produsele lor fiind țările UE.
Într-o țară care pierde teritorii fără să tragă un foc de armă, în care unități ale armatei, miliției, serviciilor secrete trec de partea inamicului, în care nu poți să pui bază serioasă pe nimeni și nimic, oligarhia pare o ancoră solidă, de care toți s-au agățat cu disperare. Toți, adică și autoritățile centrale de la Kiev, și occidentalii dar și rușii. Oligarhii sunt printre puținii care pot să pună lucrurile în mișcare în Ucraina, de aceea sunt foarte prețuiți.
Ce șanse are o campanie anticorupție, una veritabilă, care să conducă la consolidarea instituțiilor statului și nu doar la o reîmpărțire a industriilor privatizate cu un deceniu în urmă? Destul de mici. Și nu doar războiul este o piedică. Poate mai important decât conflictul militar din Donbass este tipul de construcție instituțională, în care la baza diverselor structuri ale statului stă căutarea continuă a unui echilibru între diversele clanuri politico-financiaro-industriale aflate în competiție.
