La funeraliile Reginei Elisabeta șefii de stat se vor deplasa fără avioane private, sau limuzine

L. G. | 12.09.2022

Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată luni, 19 septembrie. Azi, sicriul va fi dus la Catedrala St Giles din Edinburgh, pentru ca timp de 24 de ore britanicii să-i poată aduce un ultim omagiu.

Pe aceeași temă

Şefilor de stat care se vor deplasa la Londra, luni, 19 septembrie pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a li s-a cerut să facă deplasarea cu zboruri comerciale şi li s-a interzis să folosească elicoptere pentru a ajunge la Londra, informează politico.com, care susţine că a obţinut documente în care sunt precizate regulile stricte de protocol pentru demnitarii străini.

Liderilor mondiali li s-a spus şi că nu îşi pot folosi maşinile oficiale pentru deplasarea până la Westminster Abbey, în 19 septembrie – va fi organizată deplasarea cu autocare cu plecare dintr-un punct din vestul Londrei.

“Vi-l puteţi imagina pe Joe Biden în autocar?, ar fi reacţionat duminică pe WhaatsApp un ambasador la Londra.

La funeralii pot veni doar şefii de stat şi soţiile sau partenerele lor. Va fi atât de mare aglomeraţia în Westminster Abbey încât ar fi imposibil să participe mai mult de două persoane (demnitarul şi soţia sa) din fiecare ţară, menţionează politico.com. Şefii de stat care nu pot fi prezenţi pot alege pe altcineva ca reprezentant oficial, de exemplu pe premier sau pe un ministru.

Şefii de stat şi partenerele lor vor face deplasarea la Westminster Abbey, în ziua funeraliilor, cu autocare escortate, dintr-un loc în vestul Londrei, unde vor fi nevoiţi să îşi lase propriile vehicule din motive legate de securitate şi din cauza restricţiilor.

În ceea ce priveşte sosirea în Anglia, liderilor li se recomandă să folosească zboruri comerciale, ei fiind avertizaţi că aeroportul Heathrow nu va fi disponibil pentru zboruri private. Liderii care insistă să facă deplasarea cu avioane private vor fi nevoiţi să se orienteze către alte aeroporturi din zonă. Transferul cu elicopterul între diverse destinaţii sau între aeroport şi alte locuri este interzis, din cauza numărului mare de zboruri din perioada respectivă.

Protocolul mai prevede și că șefii de stat vor putea a oferi un omagiu regretatei regine, cu o durată de cel mult trei minute. În seara dinaintea slujbei de înmormântare, regele Charles al III-lea va găzdui o recepție pentru toți liderii, la Palatul Buckingham.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22