Pe aceeași temă
Lavrov, care a provocat puternice contestări internaționale anul trecut cu comentariile sale referitoare la Hitler, a spus că Administrația de la Washington folosește aceeași tactică ca Napoleon și naziștii în încercarea de a subjuga Europa pentru a distruge Rusia, relatează Reuters.
Folosind Ucraina ca pe un interpus, a spus el, „ei poartă război împotriva țării noastre cu aceeași sarcină: «soluția finală» a chestiunii ruse”.
„Așa cum Hitler dorea o «soluție finală» la problema evreiască, acum, dacă îi urmăriți pe politicienii occidentali... ei spun clar că Rusia trebuie să sufere o înfrângere strategică”.
„Soluția finală” a fost planul Holocaustului lui Hitler, care a dus la uciderea sistematică a șase milioane de evrei, precum și a membrilor altor minorități, în timpul celui de Al Doilea război Mondial.
Lavrov a mai provocat indignare cu remarci despre Hitler. În luna mai a anului trecut, el a spus că liderul nazist a avut „sânge evreiesc”, provocând proteste furioase în Israel.
Lavrov a mai acuzat miercuri Statele Unite că au pregătit terenul pentru conflictul din Ucraina ca parte a ceea ce el a descris drept un „război hibrid” dus împotriva Moscovei.
Ministerul rus de Externe a afirmat de asemenea în timpul conferinței sale de presă de la Moscova că „criza din Ucraina a început cu mult înainte” ca Rusia să trimită sute de mii de trupe în țara vecină ca parte a „operațiunii militare speciale” pe care Putin a ordonat-o pe 24 februarie 2022.
Serghei Lavrov a acuzat din nou că etnicii ruși din Ucraina sunt „umiliți” și a declarat că nu vede vreo propunere de pace serioasă pentru încheierea războiului întrucât propunerile formulate de președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru negocieri sunt inacceptabile.
Șeful diplomației ruse a spus însă că Moscova este dispusă să negocieze direct cu Occidentul în cazul în care acesta va formula „propuneri serioase” pentru încheierea conflictului, dar că orice discuții în acest sens trebuie să țină cont de îngrijorările Rusiei privind securitatea sa.
El a cerut iar ca NATO să își înlăture „infrastructura militară” din Ucraina și celelalte state învecinate cu Rusia.