Pe aceeași temă
„Dacă sunteți îngrijorați de perspectiva unui război în Europa, nu ne dorim absolut deloc acest lucru, dar vă atrag atenția asupra faptului că Occidentul insistă constant că Rusia trebuie să fie învinsă în această situație. Trageți propriile concluzii", a spus Serghei Lavrov, miercuri, într-o conferință de presă la Muscat.
Ministrul de Externe al Rusiei pare că se referă la declarații precum cele ale secretarului american al apărării, Lloyd Austin, care spunea în aprilie că Washingtonul vrea „să vadă Rusia slăbită până la punctul în care să nu mai poată face lucruri precum invadarea Ucrainei".
„Dacă vă preocupă perspectiva de război în Europa, noi nu dorim deloc acest lucru”, a declarat Serghei Lavrov într-o conferinţă de presă la Muscat, alături de omologul său din Oman, Badr Albusaidi.
Șeful diplomației ruse a mai spus în aceeaşi conferinţă de presă că Rusia are suficienţi cumpărători pentru resursele sale energetice în afara statelor occidentale.
Iar „Occidentul să plătească mai mult decât îi plătea Federaţiei Ruse şi să-i explice apoi populaţiei de ce trebuie să fie mai săracă”, a mai afirmat şeful diplomaţiei ruse.
Rusia încearcă permanent să justifice invazia în Ucraina ca o luptă împotriva neonaziștilor ucraineni și a expansiunii NATO în Europa de Est, forțe care, potrivit Kremlinului, reprezintă o amenințare existențială.