Lavrov și-a anulat vizita în Serbia după ce trei țări vecine și-au închis spațiul aerian

L. G. | 06.06.2022

Decizia Bulgariei, Macedoniei de Nord și Muntenegrului de a nu permite zborul avionului ministrului rus de externe este urmarea sancțiunilor impuse Rusiei din cauza ofensivei militare din Ucraina.

Pe aceeași temă

O vizită pe care ministrul rus de Externe Serghei Lavrov ar fi trebuit să o facă luni şi marţi în Serbia a fost anulată, trei dintre vecinii sârbilor, Bulgaria, Macedonia de Nord şi Muntenegru, refuzând să lase avionul său să le folosească spaţiul aerian, relatează bbc.com.

Moscova a acuzat Occidentul pentru că Lavrov a fost silit să își anuleze vizita. Purtătoarea de cuvânt a ministeului rus de externe, Maria Zaharova, a numit mișcarea drept „un nou canal de comunicare închis”, transmit agențiile de presă rusești. „Diplomația noastră nu stăpânește încă teleportarea”, a comentat și un înalt oficial rus din minister, citat de Interfax.

Interdicţia cu privire la folosirea spaţiului aerian este o consecinţă a ofensivei militare a Rusiei în Ucraina.

Serbia este în continuare o ţară prietenă cu Rusia, astfel că nu s-a alăturat sancţiunilor decise de Uniunea Europeană şi Marea Britanie împotriva Rusiei. UE şi britanicii au închis spaţiul lor aerian pentru avioanele ruseşti, inclusiv pentru avioanele private ale oligarhilor.

La fel ca alte ţări europene, Serbia primeşte gaz rusesc. La rândul său, Kremlinul susţine puternic refuzul Serbiei de a recunoaşte independenţa Kosovo. Lavrov urma să discute la Belgrad cu preşedintele Aleksandar Vucic.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22