Pe aceeași temă
Le Pen, lider la Frontului Național, anti-imigrație și anti-Uniunea Europeană, candidat de frunte la alegerile prezidențiale din aprilie și mai, va da curs citației dar numai după alegerile din acest an, a anunțat avocatul său, Rodolphe Bosselut, citat de Reuters.
"Ca si la alegerile regionale, nu voi raspunde in perioada campaniei electorale. Aceasta perioada nu permite si neutralitate nici calmul necesar pentru functionarea corecta a justitiei", s-a justificat Le Pen, citată de AFP: Ea fusese convocata miercuri pentru a fi audiata la Oficiul anticoruptie al politiei judiciare din Nanterre, in apropiere de Paris.
In aceeasi zi, sefa sa de cabinet Catherine Griset a fost plasata in arest preventiv inainte de a fi pusa sub acuzare pentru tainuire de abuz in serviciu. Si garda sa de corp a fost retinuta miercuri dimineata, pentru a fi insa eliberata in cursul serii.
"Trebuie sa revenim la practica republicana a unui armistitiu (judiciar). Aceste audieri sa aiba loc dupa alegeri", a spus avocatul lui Marine Le Pen, Rodolphe Bosselut, care s-a declarat surprins de o "subita precipitare" a anchetei, cu doua luni inainte de scrutin.
Protejata de imunitatea de europarlamentar, Marine Le Pen nu poate fi constransa sa se prezinte la audieri. Judecatorii ar trebui sa ceara ridicarea imunitatii, care va fi supusa aprobarii Parlamentului european.
Anchetatorii incearca sa stabileasca daca sefa FN a creat un sistem prin care salariile unor angajati ai partidului sau sa fie platiti de Parlamentul European, prin contracte de asistenti parlamentari.
Parlamentul European a demarat procedura de recuperare de la Marine Le Pen a 339.946 de euro.
***
Politia franceza a facut, luni, perchezitii la sediul central din Paris al Partidului Frontul National in ancheta care vizeaza posibile angajari fictive facute de liderul formatiunii, Marine Le Pen, la cabinetul sau de europarlamentar, a declarat un oficial al Frontului National pentru Reuters.
Reprezentantul Frontului National a mai sustinut ca ar fi vorba despre "o operatiune media al carei scop este acela de a perturba cursul campaniei prezidentiale", transmite Reuters.
Marine Le Pen, candidatul Frontului National (extrema dreapta) la alegerile prezidentiale din Franta, este suspectata ca si-ar fi angajat fictiv garda de corp ca asistent in Parlamentul European si ar fi intocmit "un fals contract de munca", arata un raport al Oficiului European de Lupta Antifrauda. Marine Le Pen ar fi prejudiciat bugetul Parlamentului European cu suma totala de 339.946 de euro, in conditiile in care angajarea a doi fosti colaboratori ai sai ridica semne de intrebare, potrivit raportului OLAF.
Raportul OLAF ridica semne de intrebare, in afara garzii de corp a liderei Frontului National, si asupra unui al doilea colaborator al lui Marine Le Pen: asistenta sa, Catherine Griset.
Potrivit raportului OLAF, Marine Le Pen si-a angajat, la Parlamentul European, 12 asistenti, in mandatul anterior (2009-2014) si in cel actual.
Oficiul European de Lupta Antifrauda face doar recomandari si nu are putere sa initieze anchete penale, insa raportul a fost transmis justitiei franceze. Parchetul din Paris a deschis o ancheta penala in acest caz.
Marine Le Pen nu este singurul candidat la alegerile prezidentiale din Franta implicat intr-un astfel de scandal. Si candidatul dreptei la prezidentiale, Francois Fillon, este acuzat ca si-a platit sotia si o fiica din banii publici, angajandu-le - fictiv, potrivit dezvalurilor din presa franceza - la cabinetul sau de parlamentar.