Liderii G20 încearcă să ajungă la consens. În prima zi, acordurile s-au dovedit imposibile

E.b. | 08.07.2017

Liderii celor mai mari 20 de economii din lume se reunesc sâmbătă pentru a ajunge la un consens privind comerţul şi schimbarea climatică.

Pe aceeași temă

 

 


UPDATE: Negociatorii de la summitul G20 au convenit asupra liniilor generale ale unui comunicat la summitul de vineri şi sâmbătă, de la Hamburg, dar nu au reuşit încă să ajungă la un compromis privind un dosar extrem de important – încălzirea climatică -, au spus oficiali UE, adăugând că sunt încrezători că şi această chestiune se va rezolva sâmbătă, transmite Reuters, preluată de News.ro.

 

Rezultatul este bun. Avem un comunicat”, a spus un oficial UE. „Mai este numai o chestiune majoră privin clima”, a adăugat el.

 

Potrivit sursei citate, comunicatul G20 include un angajament de combatere a protecţionismului.

 

Liderii celor mai mari 20 de economii din lume s-au reunit sâmbătă pentru a ajunge la un consens privind comerţul şi schimbarea climatică.

 

Asta după ce echipele lor au lucrat pe tot parcursul nopţii în tentativa de a încheia acorduri care în prima zi a summitului s-au dovedit imposibile, relatează Reuters, preluată de News.ro.

 

Cancelarul german Angela Merkel le-a oferit vineri seara liderilor un concert Beethoven la Elbphilarmonie, în timp ce consilierii lor au negociat toată noaptea pentru a găsi teren comun cu administraţia preşedintelui Donald Trump.

 

Cancelarul Merkel, pentru care summitul este o ocazie de a-şi dovedi calităţile diplomatice înainte de alegerile federale din septembrie, a salutat prima reuniune bilaterală Trump-Putin, ce a avut loc vineri. De altfel, această întâlnire, ce a început cu o stârngere de mână şi a durat timp de peste două ore, a fost una dintre cele mai intens aşteptate din ultimii ani.

 

Pe agenda discuţiilor s-a aflat interferenţa rusă în alegerile americane, dar cei doi şefi de stat au convenit să se concentreze pe viitor, nu pe trecut – un rezultat criticat dur de democraţii din Congres.

 

 

"Echipele au mult de muncă în faţa lor în această noapte"

 

 

Liderilor G20 le-a fost dificil să ajungă la un consens privind clima şi politicile comerciale, în pofida unui apel lansat de Merkel pentru compromisuri în negocierile în care Trump şi restul şefilor de stat şi de guvern se află în tabere opuse.

 

„Echipele au mult de muncă în faţa lor în această noapte (vineri spre sâmbătă – n.r.)”, a declarat Merkel, referindu-se în special la negocierile comerciale. „Sper să ne aducă un rezultat bun în această noapte. Însă discuţiile sunt foarte dificile. Nu vreau să vorbesc despre acest lucru”, a adăugat ea.

 

De altfel, reprezentaţii statelor G20 lucrează de săptămâni pentru a ajunge la compromisuri, iar surse europene au declarat că au reuşit să găsească o nouă exprimare privind clima. Liderii nu şi-au dat încă acordul pentru folosirea ei.

 

Astfel, cel mai recent proiect de comunicat afirmă că Acordul de la Paris pentru combaterea schimbării  cu climatice este „ireversibil”, dar renunţă la o referire dintr-o versiune anterioară privind o „abordare globală”, pentru că unele ţări au interpretat această formulare ca sugerând că există o cale paralelă Acordului de la Paris.

 

 

Discuţiile privind migraţia, mai dificile

 

 

De asemenea, include un paragraf care stipulează că Statele Unite vor „lucra strâns cu alţi parteneri pentru a-i ajuta să aibă acces şi să utilizeze combustibilii fosili în mod mai curat şi mai eficient”. Unii experţi sunt sceptici, însă, că liderii vor aproba referirea la combustibilii fosili, pentru că acest lucru ar putea fi interpretat drept o aprobare voalată a politicii Washingtonului.

 

Pe lângă rezolvarea diferendelor privind mediu şi climă, Merkel va trebui sâmbătă să conducă şi discuţiile privind migraţia – un dosar care a devenit şi mai dificil după învestirea lui Trump la Casa Albă, la începutul anului

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22