Pe aceeași temă
Aproximativ 68.000 de pacienți bolnavi de Covid 19 s-au vindecat până acum.
Situația s-a agravat, în Italia, țară aflată în carantină, unde bilanțul deceselor a crescut la ultima raportare cu 36%, până la 631, în timp ce numărul de cazuri a urcat cu 11%, până la 10.149. De asemenea, numărul celor vindecați complet a crescut de la 724 la 1.004. La terapie intensivă sunt internați 877 de oameni, față de 733 cu o zi în urmă.
În China au fost raportate doar 24 cazuri, 10 dintre ele având legătură cu persoane care călătoriseră în străinătate. Pe lângă cele 24 de cazuri, China a raportat 22 de decese, toate consemnate în Wuhan.
Ultimele informații:
UPDATE - O femeie de 66 de ani din Bulgaria a decedat, miercuri, din cauza noului coronavirus, au anunțat reprezentanții Ministerului Sănătății, citate de Reuters, scrie Mediafax. Femeia fusese internată, marți, la spitalul de urgență din Sofia cu pneumonie severă. Ea era al șasea caz confirmat în Bulgaria.
UPDATE - Spania a trecut miercuri de pragul de 2.000 de persoane infectate cu coronavirusul Covid-19, dintre care mai mult de jumătate în capitala Madrid (1.024), în timp ce numărul deceselor provocate de acest virus a ajuns la 47, informează agenţia EFE, preluată de Agerpres.
În total 126 de pacienţi sunt spitalizaţi la terapie intensivă, majoritatea de asemenea la Madrid. Alţi 136 au fost externaţi, fiind consideraţi vindecaţi.
Numărul infectărilor a crescut astfel în Spania aproape de patru ori faţă de cel înregistrat duminică.
Directorul Centrului de Coordonare a Alertelor şi Urgenţelor Sanitare, Fernando Simón, a avertizat că la Madrid serviciile sanitare se află sub mare presiune şi există focare de infecţie în azile de bătrâni.
Guvernul spaniol a decis în ultimele zile mai multe măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului, printre care închiderea instituţiilor de învăţământ, a muzeelor şi centrelor culturale, precum şi limitarea la o mie de persoane a numărului participanţilor la evenimentele publice.
UDPATE - Polonia închide școlile timp de două săptămâni, începând de luni. Kievul închide școlile, universitățile, cinematografele și zone de distracție din mall-uri.
UDPATE - În Belgia a fost consemnat primul deces din cauza Covid-19, o femeie de 90 de ani din Bruxelles.
UDPATE - Turcia a înregistrat primul caz confirmat de coronavirus. Singura țară din Europa care nu a raportat niciun caz până acum este Muntenegru.
UPDATE - Republica Moldova a închis grădinițele, școlile și universitățile de astăzi până la sfârșitul săptămânii viitoare. Peste Prut sunt 3 cazuri de coronavirus și 22 de persoane internate, suspectate de infecție.
UDPATE - Coreea de Sud a raportat 242 de cazuri noi, față de 35 marți, după ce a testat sute de persoane la un call center unde a apărut un focar săptămâna aceasta. Saltul vine după 11 zile de scădere a numărului de infecții. Până acum, în această țară au fost întregistrate peste 7.700 de cazuri și 60 de decese.