Luare de ostatici in Roubaix, la granita dintre Franta si Belgia

Iulian Popescu | 24.11.2015

Mai mulți indivizi înarmați au luat câțiva ostatici marți seară la Roubaix, la granița dintre Franța și Belgia, forțele de ordine au fost desfășurate în număr mare și a avut loc un schimb de focuri, potrivit Le Figaro.

Pe aceeași temă

 

UPDATE: Două sau trei persoane s-au refugiat într-o locuință pe care se pregăteau să o jefuiască, după ce au fost surprinși de proprietari, scrie Agerpres.

 

La sosirea brigăzii de luptă împotriva criminalității au avut loc schimburi de focuri, după ce a fost alertată, indivizii înarmați i-au luat ostatici pe cei care se aflau în casă.

 

UPDATE: Ar fi vorba de un jaf armat, nu de teroriști, scrie presa franceză.

 

Reuters spune că au fost luați ostatici un director de bancă şi membrii familiei sale.

 

Potrivit Le Figaro, citat de BBC, în Roubaix s-au tras mai multe focuri de armă și se desfășoară o operaţiune de inetrvenție a forțelor antiteroriste.

 

"O intervenție este în curs ca urmare a luării mai multor ostatici. Au fost schimburi de focuri, iar cartierul este înconjurat", a declarat o sursă a poliției citată de Le Figaro și preluată de Agerpres.

 

O sursă din cadrul echipelor de prim-ajutor a informat că s-au înregistrat răniți.

 

Comisariatul din Roubaix și serviciile locale de prim-ajutor au confirmat o operațiune de anvergură în cartierul Van Goh din oraș.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22