Manifestul politic lansat de Macron: ”Renaștere Europeană”

Redactia | 05.03.2019

Cu doar două luni înaintea alegerilor europarlamentare, președintele Emmanuel Macron a publicat un manifest politic care propune ”Renaștere europeană” într-un moment de răscruce pentru continentul nostru.

Pe aceeași temă

Macron, care și-a lansat programul politic, își întemeiază propunerile pe trei ambiții - libertatea, protecția și progresul- și propune înființarea unor instituții noi, cum ar fi Agenția europeană de protecție a democrațiilor.

Macron sustine că va trebui „să interzicem finanțarea partidelor politice europene de către puterile străine. Trebuie să interzicem, prin reguli europene, orice discurs de ură și de violență pe Internet”, spune Macron.

„Ne aflăm la un moment decisiv de răscruce pentru continentul nostru; un moment în care, colectiv, va trebui să reinventăm, politic și cultural, formele civilizației noastre într-o lume care se transformă. Este momentul Renașterii europene”, spune Macron, care apelează la rezistența în fața tentațiilor UE de închidere în sine și de dezbinare.

Citiți manifestul integral

Emmanuel Macron: "Pentru o Renaștere europeană

Cetățeni ai Europei,

Îmi permit astăzi să mă adresez direct vouă, nu doar în numele istoriei și al valorilor care ne unesc, ci și pentru că este urgent. Peste doar câteva săptămâni vor avea loc alegerile europene, decisive pentru continentul nostru.

Nicicând nu a fost Europa mai necesară de la cel de-al doilea Război Mondial până astăzi, și totuși niciodată nu s-a aflat ea într-un mai mare pericol decât acum.

Brexit-ul este simbolul acestui pericol. Simbol al crizei Europei, care nu a știut să răspundă nevoilor de protecție a popoarelor în fața marilor șocuri care au zdruncinat lumea contemporană. Totodată este un simbol al riscului european. Riscul nu este apartenența la Uniunea Europeană, ci minciunile și iresponsabilitatea care pot să o distrugă. Cine le-a spus britanicilor adevărul despre viitorul lor după Brexit ? Cine le-a vorbit despre pierderea accesului la piața europeană? Cine a evocat riscurile la care se expune pacea din Irlanda dacă se revine la granițele din trecut? Închiderea în sine naționalistă nu propune nimic; este o reacție de respingere fără proiect. Iar această capcană amenință întreaga Europă: cei care exploatează furia oamenilor răspândesc știri false și fac promisiuni deșarte.

În fața acestor manipulări, noi trebuie să rămânem fermi. Mândri și lucizi. Să spunem mai întâi ce este Europa. E un succes istoric: reconcilierea unui continent devastat, într-un proiect inedit de pace, de prosperitate și de libertate. Să nu uităm niciodată acest lucru. Un proiect care și astăzi ne protejează în continuare: ce țară ar putea acționa singură în fața strategiilor agresive ale marilor puteri? Cine ar putea pretinde că este suveran, de unul singur, în fața giganților din domeniul digital? Cum am putea noi rezista la crizele capitalismului financiar fără moneda euro, care este o forță pentru întreaga Uniune? Europa mai înseamnă și miile de proiecte care au schimbat, în viața cotidiană, chipul teritoriilor noastre, o școală renovată aici, o șosea construită acolo, ori accesul la Internet în bandă largă care se extinde și dincolo. Este o luptă și un angajament de zi cu zi, deoarece atât Europa, cât și pacea, nu sunt un dat imuabil. În numele Franței, eu duc neîncetat această luptă pentru progresul Europei și pentru apărarea modelului european. Noi am arătat că ceea ce ni se spunea că e inaccesibil, și anume crearea unei apărări europene sau protecția drepturilor sociale, este posibil.

Însă trebuie să facem mai mult, și mai repede. Deoarece mai există o capcană, a statu quo-ului și a resemnării. În fața marilor șocuri ale lumii, cetățenii ne întreabă adesea: „Unde e Europa? Ce face Europa?”. Au început să o vadă ca pe o piață fără suflet. Or Europa nu e doar o piață, ea este un proiect. O piață e ceva util, dar nu trebuie să ne facă să uităm necesitatea frontierelor care protejează și a valorilor care unesc. Naționaliștii se înșeală atunci când pretind că ne apără identitatea retrăgându-ne din Europa; căci ceea ce ne reunește, ne eliberează și ne protejează este civilizația europeană. Dar se înșeală și cei care ar vrea să nu se schimbe nimic, pentru că nu țin seama de temerile care ne străbat popoarele, de îndoielile care ne subminează democrațiile. Ne aflăm la un moment decisiv de răscruce pentru continentul nostru; un moment în care, colectiv, va trebui să reinventăm, politic și cultural, formele civilizației noastre într-o lume care se transformă. Este momentul Renașterii europene. De aceea, rezistând tentațiilor de închidere în sine și de dezbinare, vă propun să construim împreună această Renaștere în jurul a trei mari ambiții: libertatea, protecția și progresul.

Apărarea libertății noastre
Modelul european are la bază libertatea omului, diversitatea opiniilor și a creației. Libertatea noastră cea dintâi este libertatea democratică, aceea de a ne alege guvernanții în vreme ce, la fiecare scrutin, puteri străine caută să ne influențeze voturile. Propun să se creeze o Agenție europeană de protecție a democrațiilor care va furniza tuturor Statelor membre experți pentru a proteja procesul electoral împotriva atacurilor cibernetice și a manipulărilor. În acest spirit de independență, va trebui de asemenea să interzicem finanțarea partidelor politice europene de către puterile străine. Trebuie să interzicem, prin reguli europene, orice discurs de ură și de violență pe Internet, deoarece respectul persoanei umane este fundamentul civilizație noastre de demnitate.

Protejarea continentului nostru
Având drept fundament reconcilierea internă, Uniunea Europeană a uitat să se aplece asupra realităților din lumea contemporană. Or nicio comunitate nu creează un sentiment de apartenență dacă nu are limite pe care să le protejeze. O frontieră înseamnă libertate în securitate. Noi trebuie să revizuim din temelii spațiul Schengen: toți cei care vor să participe la această reorganizare trebuie să îndeplinească anumite obligații de responsabilitate (controlul riguros la frontiere) și de solidaritate (o politică unică de azil, cu aceleași reguli de primire și de refuz peste tot). O poliție de frontieră comună și un oficiu european de azil, obligații stricte de control, o solidaritate europeană la care să contribuie fiecare țară, sub autoritatea unui Consiliu european de securitate internă: în fața migrațiilor, eu cred într-o Europă care își protejează atât valorile, cât și frontierele.

Aceleași exigențe trebuie să se aplice și la apărare. În ultimii doi ani s-au realizat progrese importante, însă noi trebuie să dăm o orientare clară: un tratat de apărare și de securitate va trebui să definească obligațiile indispensabile ale fiecăruia, în acord cu NATO și cu aliații noștri europeni: creșterea cheltuielilor militare, clauza operațională de apărare reciprocă, Consiliul de securitate european în asociere cu Regatul Unit pentru a pregăti deciziile noastre colective.

Frontierele noastre trebuie de asemenea să asigure o justă concurență. Care putere din lume acceptă să continue schimburile cu cei care nu-i respectă niciuna din regulile sale? Noi nu putem să suportăm fără să spunem nimic. Trebuie să ne reformăm politica de concurență, să ne refondăm politica comercială: să sancționăm sau să interzicem în Europa întreprinderile care aduc atingere intereselor noastre strategice și valorilor noastre esențiale, cum sunt normele de mediu, protecția datelor și plata corectă a impozitelor; și să ne asumăm, în cadrul industriilor strategice și a piețelor noastre publice, o preferință europeană așa cum o fac și concurenții noștri americani sau chinezi.

Regăsirea spiritului de progres
Europa nu este doar o putere de rang secund. Întreaga Europă este o avangardă: ea a știut întotdeauna să definească normele progresului. Pentru aceasta, ea trebuie să susțină un proiect de convergență mai degrabă decât unul de concurență: Europa, locul în care s-a creat securitatea socială, trebuie să instaureze pentru fiecare lucrător, de la Est la Vest și de la Nord la Sud, un scut social care să-i garanteze aceeași remunerație la același loc de muncă și un salariu minim european, adaptat la fiecare țară și discutat în fiecare an în mod colectiv.

Reașezarea pe calea progresului înseamnă de asemenea să preluăm inițiativa în lupta pentru mediu. Ne vom putea oare privi în ochi copiii dacă nu ne îndeplinim obligațiile climatice? Uniunea europeană trebuie să-și fixeze ambiția – 0 carbon până în 2050, înjumătățirea pesticidelor până în 2025 – și să-și adapteze politicile la această exigență: o Bancă europeană a climatului pentru finanțarea tranziției ecologice; o forță sanitară europeană pentru a reîntări controlul alimentelor noastre; împotriva amenințării lobby-urilor, evaluarea științifică independentă a substanțelor periculoase pentru mediu și sănătate... Acest imperativ trebuie să ne ghideze toate acțiunile: de la Banca Centrală la Comisia europeană, de la bugetul european la planul de investiții pentru Europa, toate instituțiile noastre trebuie să aibă ca mandat climatul.

Progres și libertate înseamnă să poți trăi din munca ta: pentru a crea locuri de muncă, Europa trebuie să anticipeze. De aceea ea trebuie nu doar să reglementeze giganții din sectorul digital, prin crearea unei supravegheri europene a marilor platforme (sancționarea mai rapidă a nerespectării dreptului concurenței, transparența algoritmilor lor…), dar și prin finanțarea inovației prin dotarea noului Consiliu European al inovației cu un buget comparabil cu cel din Statele Unite, pentru a deveni vârful de lance al noilor revoluții tehnologice, cum ar fi inteligența artificială.

O Europă care se proiectează în lume trebuie să privească și către Africa, cu care trebuie să inițiem un pact pentru viitor. Asumându-ne un destin comun, susținându-i dezvoltarea în mod ambițios și nu defensiv: investiții, parteneriate universitare, educație pentru fete…

Libertate, protecție, progres. Pe acești piloni noi trebuie să construim Renașterea europeană. Nu îi putem lăsa pe naționaliști, care nu au soluții, să exploateze furia popoarelor. Nu avem dreptul să fim somnambulii dintr-o Europă vlăguită. Nu ne mai putem complace în rutină și în invocații. Umanismul european înseamnă o exigență de acțiune. Iar cetățenii, peste tot, cer să ia parte și ei la schimbare. Vă invit să instaurăm, înainte de finele acestui an, o Conferință pentru Europa pentru a propune toate schimbările de care proiectul nostru politic are nevoie, fără niciun tabu, nici măcar revizuirea tratatelor. Această conferință va trebui să asocieze paneluri de cetățeni, să discute cu universitarii, cu partenerii sociali, cu reprezentanții religioși și spirituali. Ea va defini o foaie de parcurs pentru Uniunea Europeană care să traducă aceste mari priorități în acțiuni concrete. Vom avea dezacorduri, dar e mai bine oare o Europă încremenită sau o Europă care merge înainte, fie și în ritmuri diferite uneori, și care rămâne deschisă tuturor?

În această Europă, popoarele își vor recăpăta controlul asupra propriului destin; în această Europă, Regatul Unit, sunt sigur de aceasta, își va regăsi pe deplin un loc.

Cetățeni ai Europei, impasul Brexit-ului este o lecție pentru noi toți. Haideți să ieșim din această capcană, haideți să dăm un sens alegerilor care se apropie și o lecție tuturor. Voi veți decide dacă Europa și valorile ei de progres trebuie să rămână mai mult decât o paranteză în istorie. Este alegerea pe care v-o propun, pentru ca împreună să trasăm calea Renașterii europene.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22