Marea Britanie, prima țară din lume care aprobă vaccinul anti-Covid produs de Pfizer și BioNTech

Laurentiu Gheorghe | 29.11.2020

Marea Britanie va da săptămâna viitoare undă verde vaccinului anti-Covid dezvoltat de Pfizer și BioNTech iar în câteva ore de la primirea autorizației vor începe primele livrări, scrie Financial Times.

Pe aceeași temă

Campania de vaccinare anti-Covid va începe efectiv, cu primele inoculări ale vaccnului, pe 7 decembrie, mai scrie Financial Times, citând surse guvernamentale.

Sâmbătă, premierul Boris Johnson l-a numit pe Nadhim Zahawi, în prezent viceministru pentru afaceri, drept ministru responsabil cu distribuirea vaccinurilor pentru Covid-19.

Marea Britanie a anunţat, pe 20 noiembrie, că a solicitat oficial autorităţii sale de reglementare medicală, Agenţia de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale (MHRA), să evalueze adecvarea vaccinului Pfizer-BioNTech pentru Covid-19, acesta fiind primul pas pentru distribuirea acestuia în afara Statelor Unite.

Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze din acest vaccin, care s-a dovedit a avea o eficacitate de 95% în prevenirea răspândirii virusului care a ucis peste 1,4 milioane de oameni din întreaga lume şi a devastat economia globală.

Guvernul a cerut vineri autorităţii de reglementare să evalueze vaccinul pentru Covid-19 dezvoltat de compabia AstraZeneca, pentru o posibilă autorizare.

Executivul de la Londra a contractat 100 de milioane de doze de vaccin dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford şi vizează ca acesta să fie distribuit înainte de Crăciun.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22