Pe aceeași temă
Este primul acord după ce premierul Boris Johnson a asigurat semnarea unui nou acord comercial cu Uniunea Europeană, transmite Reuters.
Cele două părţi vor semna un acord ce reproduce termenii comerciali existenţi între Ankara şi Londra, dar ministrul britanic al comerţului Liz Truss şi-a exprimat speranţa că un acord bilateral specific va putea fi încheiat în curând.
„Acordul pe care ne aşteptăm să îl semnăm săptămâna aceasta prevede aranjamente comerciale fără tarife şi va contribui la susţinerea relaţiei noastre comerciale. Acesta va oferi certitudine pentru mii de locuri de muncă în Marea Britanie în industriile manufacturieră, auto şi siderurgică”, a declarat Truss într-un comunicat.”Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu Turcia în vederea unui acord comercial ambiţios şi adaptat, Marea Britanie-Turcia, în viitorul apropiat”.
În 2019, relaţia comercială bilaterală a avut o valoare de 18.6 miliarde de lire sterline, iar autorităţile britanice au precizat că acesta este al cincilea cel mai mare acord comercial negociat de ministerul comerţului după acordurile cu Japonia, Canada, Elveţia şi Norvegia.
Marea Britanie a semnat acorduri comerciale cu 62 de ţări înaintea încheierii perioadei de tranziţie Brexit, pe 1 ianuarie, când Londra părăseşte acordurile comerciale ale UE.
Săptămâna trecută, Londra a reuşit, după negocieri intense, să încheie un acord comercial cu UE, cel mai mare partener comercial al Marii Britanii.