Maria Kolesnikova, inculpată pentru atentat la siguranța națională prin internet și presă

Redactia | 17.09.2020

Maria Kolesnikova, lidera protestatarilor din Belarus, primește calitatea de inculpată pentru periclitarea securităţii naţionale -relatează dpa, citând comitetul naţional de investigaţii.

Pe aceeași temă

Dacă va fi condamnată riscă până la cinci ani de închisoare, în conformitate cu legea din Belarus.

„Kolesnikova s-a angajat în apeluri la acţiuni menite să pericliteze securitatea naţională a Republicii Belarus. Ea rămâne în arest. O investigaţie este în desfăşurare”, a afirmat Comiteul de investigaţii într-un comunicat postat pe reţeaua Telegram, potrivit Agerpres.

Aceste apeluri la acțiuni au fost făcute prin intermediul presei și al internetului, adică al rețelelor de socializare și aplicațiilor criticate de președintele Alexandr Lukașenko, care a făcut o obsesie împotriva Telegram, pe care l-a demonizat inclusiv în discursul său ținut la Mosvova. Același Telegram prin care anchetatorii au transmis presei că a fost inculpată Kolesnikova.

Kolesnikova este o aliată apropiată a liderei opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, care a fugit în Lituania luna trecută, în toiul reprimării violente a protestelor opoziţiei.

Tihanovskaia s-a angajat într-un interviu publicat marţi seară să-i asigure siguranţa preşedintelui Aleksandr Lukaşenko dacă acesta va demisiona şi se va retrage paşnic.

Proteste zilnice au avut loc în Belarus de la alegerile prezidenţiale de pe 9 august. În weekendul trecut, cel puţin 100.000 de persoane s-au adunat pentru un marş de protest la Minsk

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22