Pe aceeași temă
”Nu voi relua conducerea RN. Mă voi concentra asupra preşedinţiei acestui foarte mare grup” parlamentar, a anunţat finalista în alegerile prezidenţiale, care s-a declarat ”surprinsă” de numărul deputaţilor RN – 89, un ”record” – aleşi duminică, în al doilea tur al alegerilor legislative, în contextul în care spera la 60 de mandate, relatează AFP, citată de News.ro
”Sperăm să avem un grup, iar în cele mai mari speranţe ale noastre speram să avem 60 de deputaţi. Este adevărat că am fost plăcut surprinşi de mobilizarea compatrioţilor noştri şi de această dorinţă ca migraţia, securitatea, lupta împotriva islamismului să nu dispară din Adunarea Naţională”, a declarat noua deputată din Pas-de-Calais.
Marine Le Pen a anunţat că l-a sunat pe tatăl său, Jean-Marie Le Pen, care împlineşte luni vârsta de 94 de ani, cu ocazia Zilei Tatălui, duminică, şi spune că a fost ”foarte fericit de această situaţie”.
”Tatăl meu este un patriot care a luptat numeroşi ani”, a subliniat ea, în contextul în care partidul de extremă dreapta care se numea odinioară Frontul Naţional urmează să sărbătorească 50 de ani de existenţă în această toamnă.
Întrebată despre o eventuală candidatură în alegerile prezidenţiale din 2027, ea a răspuns că ”vom vedea” şi a spus că aceasta ”nu este prioritatea francezilor”.
Şefa RN îi ”îndeamnă” pe cei 89 de deputaţi la ”excelenţă”.
”Trebuie să fim mai buni, mai muncitori, mai performanţi, mai eficienţi”, a declarat ea, în contextul în care cei şase deputaţi de până acum nu erau foarte zeloşi în Adunare.
Ea a precizat că grupul său ”nu va fi un grup exclusiv RN” şi că va avea ”vocaţia să primească” deputaţi aleşi ”mulţumită alegătorilor RN” şi care au susţinut-o în tuturl doi al alegerilor prezidenţiale, citând în est sens numele lui Emmanuelle Ménard din Hérault sau al lui Nicolas Dupont-Aignan, în Essonne.
Ea a reiterat că grupul RN urmează ”să se poziţioneze încă de la intarea sa în Adunarea Naţională asupra unor subiecte fundamentale”, precum ”lupta împotriva islamismului” şi un referendum al iniţiativei cetăţeneşti (RIC), avertizând că intenţionează ”să pună în aplicare blocarea tuturor reformelor (…) nocive, în primul rând pensionarea la 65 de ani”.
În contextul în care mai multe cadre din partid, ca ataşata de presă Caroline Parmentier sau adjunctul directorului de campanie în alegerile prezidenţiale Jean-Philippe Tanguy au fost aleşi duminică, ea dă asigurări că Jordan Bardella, preşedintele interimar al RN până în septembrie, ”nu avea nicio dificultate să-i înlocuiască pe cei care au fost aleşi şi care pot păstra responsabilităţi în mişcare”.
”Eu însămi am făcut-o timp de ani de zile”, a declarat ea.
Marine Le Pen a evocat o reuniune ”în câteva săptămâni”, un Congres RN, care să-i aleagă succesorul la şefia formaţiunii.
Şeful partidului urmează, astfel, să nu mai poarte numele Le Pen pentru prima oară în istoria sa.