Pe aceeași temă
De sâmbătă, masca este obligatorie în toate locurile aglomerate, inclusiv în cele deschise - artere comerciale, târguri, piețe, terasele hotelurilor, barurilor și restaurantelor.
Anunțul a fost făcut de premierul belgian Sophie Wilmes, care susține că preferă să nemulțumească oamenii acum, preventiv, decât să regrete toată lumea mai târziu, dacă situația devine incontrolabilă.
Totuși, clienții pot sta fără măști la masă, acolo unde sunt localuri deschise. Trebuie, în schimb, să-și lase datele personale la recepție, dacă va fi nevoie să fie contactați în cazul unei anchete epidemiologice.
Măștile erau deja obligatorii în Belgia din 11 iulie, dar în spații închise - magazine, cinematografe, muzee, lăcașuri de cult și în mijloacele de transport în comun.
Belgia, o țară cu circa 11 milioane de locuitori, are aproape 10 mii de morți din cauza COVID-19 și aproape 65 de mii de cazuri confirmate de infectare.